În locuinţa sa din Gallese, nu departe de Viterbo, în centrul Italiei, a trecut recent (6 mai 2012) la cele veşnice Camilian Demetrescu, un renumit pictor român, sculptor şi cercetător de artă romanică. A căutat prin artă să vorbească despre Dumnezeu. Înmormântarea a avut loc în ziua de 8 mai în Gallese, localitate de care a fost legat şi în care şi-a redescoperit credinţa.
S-a născut în anul 1924 în Buşteni. A fost botezat în Biserica Domnească din Buşteni, cu numele de Paul Constantin. Pierzându-şi tatăl, care a murit la 36 de ani, a luat numele acestuia: Camilian. A studiat medicină, filozofie şi Bellearte la Bucureşti, În anul 1969 a cerut azil politic în Italia. Prin diverse articole denunţă ororile comunismului. Restaurând o biserică romanică (sec. XII) în anul 1977, arta şi viaţa prind o altă direcţie. De la abstract trece la simbol. În anul 1979, cu ocazia unei expoziţii la Paris, îl întâlneşte pe Mircea Eliade. Abandonează definitiv abstractismul şi se dedică artei inspirate din sacru. Cutreieră Europa în lung şi-n lat, cu hârtie şi creion în mână, pentru a se "alfabetiza", după cum spune el însuşi, cu limbajul simbolic al artei romanice. Redescoperă tezaurul de artă creştină medievală, reevaluează alegoria şi simbolul. Lucrările sale, sculpturi, picturi, tapiserii, goblenuri, vor începe să aibă au caracter religios, fiind apreciate de foarte mulţi. În anul 2008 donează o colecţie de tapiserii care întâmpină pelerinii în sălile Aulei "Paul al VI-lea" din Vatican. Ţine conferinţe şi publică câteva volume, organizează expoziţii în Italia şi în străinătate, primeşte mai multe premii.
Trecerea sa la cele veşnice atrage atenţia asupra morţii. Cum vede Camilian Demetrescu moartea? Ca un sărut din partea lui Dumnezeu pentru om. De aceea una dintre lucrările lui din anul 1996 se numeşte chiar aşa: "Moartea, sărutul lui Dumnezeu".
Porneşte de la ideea lui Mircea Eliade despre hierofanii, manifestări ale sacrului în existenţa omului. Dumnezeu se manifestă în realitatea morţii. Ca atare Demetrescu reprezintă moartea ca un principiul al marii iniţieri care împiedică distrugerea spirituală şi conduce la adevărata viaţă: "Mors janua vitae" (Moartea, poarta vieţii). Atâta timp cât există cultul morţii, moartea nu şi-a pierdut sensul. Este un nou început: pământului îi este restituit trupul iar cerului sufletul. Dumnezeu îl primeşte la sine pe acela pe care îl cheamă. În tablou apar mai multe simboluri. În partea de sus este lebăda cu două capete cu alfa şi omega pe aripi: reprezintă eternitatea. Cristos este începutul şi sfârşitul, alfa şi omega. În partea dreaptă de sus este lebăda care pescuieşte peştele: Cristos este pescar de suflete. În partea de jos este porumbelul care zboară din cuşcă, reprezentând sufletul care lasă trupul. În dreapta jos este sufletul (peştele), care urmează fidel corabia Bisericii cu catargul în formă de cruce.
Camilian Demetrescu a pictat şi moartea răsturnată de civilizaţia noastră: moartea ca dezintegrare şi ca sfârşit a toate. Deoarece sufletul nu există, se pune accentul pe conservarea trupului (eforturi pentru congelare, sicrie sofisticate etc.). Există o teroare, o frică de cadavru care trebuie ascuns. Când cultul morţii ia sfârşit, totul devine inutil. Tabloul reprezintă maşina timpului care demolează carcasa umană. Ca simboluri, în partea de sus este lebăda care ciuguleşte peştele (sufletul), emblema lui Satan. Jos, neantul - locuinţa şarpelui. În dreapta este cifra 1 care îşi pierde aripile: totul începe să fie redus la zero. Este concepţia societăţii moderne despre moarte.
La o expoziţie intitulată "Hierofanii, între speranţă şi nihilism", un tânăr l-a întrebat pe pictor: "Maestre, pe ce cale trebuie să apucăm?". Camilian Demetrescu a răspuns: "Voi, cei din generaţia voastră, vă aflaţi astăzi, după apusul ideologiilor, la o răscruce cu numai două direcţii: într-o parte, bulevardul larg, autostrada care duce la nihilism, la cultura lui «nu»; într-alta, cărarea culturii spirituale, a lui «da», care conduce la Dumnezeu. Trebuie să alegeţi. Înţeleg că e greu. Autostrada este rapidă, captivantă, dar nu duce nicăieri, sfârşeşte în balta dezamăgirii. Cărarea, în schimb, este îngustă, dar merge departe. Cei mai mulţi, probabil, vor alege autostrada. Dar voi, voi ce alegeţi?".
Pr. Cornel Cadar
