"Totul din iubire" - sunt cuvintele Maicii Speranţa, ele fiind şi motoul grupului de pelerini din Barticeşti, membri ai Asociaţiei Laicilor "Iubirii Milostive", care au mers la Cacica, în ziua de 3 iunie 2006. Pelerinii au fost însoţiţi de părintele paroh Ştefan Vacaru şi de sr. Damiana Innocenti, din Congregaţia "Surorile Iubirii Milostive" din Barticeşti, care este şi responsabila Asociaţiei Laicilor "Iubirii Milostive".

A fost o zi cu totul deosebită, deoarece membrii asociaţiei au ales ca în sanctuarul Maicii Domnului din Cacica să celebreze cu solemnitate şi devoţiune către Preacurata, adeziunea a 20 de persoane la această organizaţie, iar un alt grup de 19 persoane a reînnoit adeziunea lor, fiind însoţiţi de un număr numeros de simpatizanţi.

În timpul predicii, pr. Ştefan Vacaru a subliniat importanţa căutării lui Dumnezeu în viaţa noastră şi, o dată descoperit, plin de credinţă, speranţă şi bucurie, trebuie să-l păstrăm pe Dumnezeu ca pe un dar unic şi preţios.

La sfârşitul programului pelerinajului întregul grup de pelerini şi-a consacrat întreaga activitate consfinţindu-se Preacuratei Fecioare Maria.

Scopul respectivei asociaţii este de a favoriza sfinţenia vieţii creştine a laicilor şi de a-i stimula pe credincioşi să fie mai activă în răspândirea Împărăţiei lui Dumnezeu în lume după indicaţiile Magisteriului Bisericii, la lumina spiritualităţii iubirii milostive.

Conţinutul de bază al spiritualităţii transmise Maicii Speranţa de către Duhul Sfânt este Dumnezeu, iubire milostivă, care în Domnul Isus s-a arătat în mod minunat "plin de milostivire" faţa de oameni mai ales faţă de cei săraci, nefericiţi, suferinzi şi păcătoşi.

Asociaţia a fost aprobată la 20 decembrie 2005, de către Congregaţia pentru Institutele de Viaţă consacrată din Vatican.

Imagini de la acest eveniment pot fi vizualizate la http://ofmconv.ro/pelerinaj-cacica-03-iunie-2006.html