Sâmbătă, 9 mai 2026, la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica va avea loc Pelerinajul Diecezan al Bolnavilor şi a celor care îi îngrijesc. Organizatorii acestei zile sunt Oficiul pentru Pastoraţia Sanitară al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, Serviciul de Îngrijire la Domiciliu al Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi, Oficiul pentru Pelerinaje, Centrele de îngrijire pentru persoanele vârstnice din cadrul Bisericii locale, sanctuarul de la Cacica şi parohiile Diecezei de Iaşi.
Anul pastoral 2025-2026 din cadrul diecezei noastre se intitulează Euharistia ne hrăneşte speranţa. Principalul obiectiv este continuarea aprofundării Jubileului speranţei, dar şi pentru a ne ajuta să redescoperim legătura dintre Euharistie şi speranţa creştină. Aşa cum ucenicii de la Emaus au fost înflăcăraţi de credinţă, speranţă şi iubire de Domnul Înviat, în acelaşi fel şi noi, la fiecare "jertfă euharistică amintirea morţii sale ne aprinde iubirea, vestirea învierii ne întăreşte credinţa, iar promisiunea venirii sale ne hrăneşte speranţa". Euharistia este garanţie a vieţii veşnice: "Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă" (In 6,54); este izvor inepuizabil de speranţă care nu dezamăgeşte (cf. Rom 5,5), pentru că este legată de puterea şi de imensitatea iubirii lui Cristos, care ni se dăruieşte prin Duhul Sfânt.
Între iniţiativele anului pastoral se înscrie şi Pelerinajul Bolnavilor şi al lucrătorilor din sănătate din ziua de sâmbătă, 9 mai 2026, la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica, anticipând sărbătoarea apariţiei Sfintei Fecioare Maria la Fatima din ziua de 13 mai. Fiind un sanctuar îngrijit de părinţii franciscani, cei care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Biserică pot dobândi indulgenţa plenară acordată de Papa Leon al XIV-lea cu ocazia Anului Jubiliar al aniversării a 800 de ani de la moartea Sfântului Francisc de Assisi.
Pentru această zi, invitaţia călduroasă de a participa la pelerinaj este adresată şi personalului din sănătate, voluntarilor, precum şi tuturor credincioşilor. Scrie Papa Leon al XIV-lea în Mesajul pentru a XXXIV-a Zi Mondială a Bolnavului: "Iubirea nu este pasivă, merge în întâmpinarea celorlalţi; a fi aproapele nu depinde de apropierea fizică sau socială, ci de decizia de a iubi. Din acest motiv, creştinul se apropie de cei care suferă, urmând exemplul lui Cristos, adevăratul samaritean divin care s-a apropiat de omenirea rănită. Nu este vorba de simple gesturi de filantropie, ci de semne în care se poate percepe că participarea personală la suferinţele celorlalţi implică dăruirea de sine; înseamnă a depăşi satisfacerea nevoilor, pentru a face ca propria noastră persoană să fie parte a darului. Această caritate este în mod necesar hrănită de întâlnirea cu Cristos, care din iubire s-a dăruit pe sine pentru noi. Sfântul Francisc a explicat foarte bine acest lucru când, vorbind despre întâlnirea sa cu leproşii, a spus: «Domnul însuşi m-a condus printre ei», pentru că prin ei descoperise dulcea bucurie de a iubi".
O invocăm pe Sfânta Fecioară Maria, Tămăduitoarea bolnavilor, să-i însoţească prin iubirea sa maternă pe toţi cei care suferă, care au nevoie de compasiune, de ascultare şi de mângâiere, iar nouă tuturor să ne dăruiască harul unui stil de viaţă călăuzit de iubirea fraternă.
Programul pelerinajului
9.30-10.00: Sosirea pelerinilor
10.00: Celebrare penitenţială
10.20: Recitarea Sfântului Rozariu (cu ocazie de spovezi pentru pelerini)
11.00: Sfânta Liturghie pontificală (urmată de rugăciuni speciale către Sfânta Fecioară Maria pentru bolnavi, precum şi de rugăciunile prevăzute de Biserică pentru a obţine indulgenţa plenară)
13.00-14.00: Prânzul (din pacheţele proprii)
14.00: Adoraţie euharistică şi binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament
14.45: Binecuvântarea obiectelor religioase
15.00: Plecarea spre casă.
*
Novenă de rugăciune către Sfânta Fecioară Maria, Tămăduitoarea Bolnavilor
(30 aprilie - 8 mai 2026)
Rugăciune de început
Doamne Isuse Cristoase, care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, te rugăm să primeşti smeritele noastre rugăciuni pentru cei încercaţi de boală. Mântuieşte-i, Doamne, pe toţi, căci tu îi iubeşti pe oameni şi rânduieşti toate spre folosul lor. Noi suntem neputincioşi şi nu îi putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul tău.
Dăruieşte-le lor răbdare şi linişte, alungând de la ei toată frica şi toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheaţi de durere şi să nu îşi piardă speranţa în iubirea ta milostivă. Dacă le este de folos ca ei să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voinţa ta şi nu a noastră. Tu care vieţuieşti şi domneşti împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în toţi vecii vecilor. Amin.
Ziua I (30 aprilie 2026)
Dumnezeul nostru, noi care credem în tine te rugăm să ne întăreşti credinţa! Te iubim, dar fă-ne să iubim cu mai multă înflăcărare! Ne căim de păcatele noastre, dar fă să le plângem mai tare! Te dorim ca pe scopul a tot ce există! Îţi mulţumim ţie, binefăcătorul nostru cel veşnic! Te chemăm ca pe puternicul nostru apărător! Dumnezeul nostru, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, mângâie-ne cu milostivirea şi îndurarea ta şi apără-ne cu puterea ta de orice boală şi neputinţă. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.
Bucură-te, Marie...
Ziua a II-a (1 mai 2026)
Răsplăteşte, Doamne, Dumnezeul nostru, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, toată iubirea pe care o arată cei care se îngrijesc de bolnavi şi suferinzi, înmulţind binecuvântările tale în casele lor! Pentru toţi lucrătorii din domeniul sanitar suferinţa să fie un prilej de a face binele, ca să se arate astfel în inimile lor iubirea pe care ai cerut-o celor ce te urmează. Aşa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin.
Bucură-te, Marie...
Ziua a III-a (2 mai 2026)
O, Maică Sfântă, a celor ce cheamă cu evlavie numele tău!
O, grabnică sprijinitoare a neamului omenesc, nădejde a celor deznădăjduiţi!
La tine alergăm noi atunci când ne aflăm în necazuri şi în dureri, aşteptând cu milostivire îndurarea ta.
Niciun muritor nu a cunoscut o durere mai mare ca a ta, atunci când l-ai văzut pe Fiul tău, Isus Cristos, răstignit pe cruce. Nicio mamă nu a plâns pentru fiii ei cât ai plâns tu pentru căderile şi durerile noastre.
Ştiind marea ta grijă pentru cei ce laudă numele tău, te rugăm, Preacurată Fecioară Marie, să priveşti la suferinţele şi neputinţele noastre şi să nu îngădui să fim biruiţi de ele!
Ajută-ne, Maică Preasfântă, tămăduitoarea bolnavilor, ca simţind ocrotirea ta sfântă, să te cinstim împreună cu toţi îngerii şi sfinţii în toate zilele vieţii noastre! Aşa te rugăm, prin Fiul tău Isus Cristos, Domnul nostru. Amin.
Bucură-te, Marie...
Ziua a IV-a (3 mai 2026)
Doamne, Dumnezeule, care dăruieşti pace celor ce iubesc legea ta, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, ai grijă de slujitorii tăi bolnavi care sunt greu încercaţi de descurajare. Nori negri s-au abătut asupra sufletelor lor încât unii dintre ei nu mai văd razele iubirii tale. Cugetele lor s-au întunecat şi nu se mai împărtăşesc din lumina ta.
Dăruieşte-le lor şi nouă roadele Duhului Sfânt: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, bunăvoinţa, fidelitatea, blândeţea şi cumpătarea (Gal 5,22), ca atunci când vom părăsi această vale de lacrimi să intrăm în odihna ta cerească. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.
Bucură-te, Marie...
Ziua a V-a (4 mai 2026)
Doamne, Dumnezeul nostru cel iubitor de oameni, prezentăm înaintea feţei tale neputinţele şi slăbiciunile fraţilor noştri bolnavi şi suferinzi. Frică mare i-a cuprins înaintea încercărilor, în loc să-i cuprindă încrederea în Providenţa ta şi în grija pe care o porţi oamenilor.
Dăruieşte-ne harul să fim cuprinşi de speranţă pentru ca virusul deznădejdii să nu ne doboare la pământ. Prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, Tămăduitoarea Bolnavilor, te rugăm să nu ne laşi fără ajutorul tău ceresc. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.
Bucură-te, Marie...
Ziua a VI-a (5 mai 2026)
Preasfântă Fecioară Marie, mijloceşte la bunul Dumnezeu pentru cei bolnavi forţa, curajul şi generozitatea de a nu se pierde pe drum, de a nu abandona lupta, de a nu se clătina în faţa durerii. Luminează mintea tuturor celor bolnavi să perceapă prezenţa lui Cristos, o prezenţă capabilă să dea sens suferinţei acceptate şi oferite. El care vieţuieşte şi domneşte împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în toţi vecii vecilor. Amin.
Bucură-te, Marie...
Ziua a VII-a (6 mai 2026)
Doamne, Dumnezeule al milei şi al îndurărilor, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, trimite harul tău cel sfinţitor peste cei care se îngrijesc de bolnavi, copleşindu-i cu harul tău plin de iubire şi bunătate faţă de oameni. Fă ca fiecare om, în mijlocul pustiului său, să găsească un semn al prezenţei tale, căci tu eşti Dumnezeul care vine în întâmpinarea noastră! Fiecare dintre noi poate fi pentru altul, împreună cu tine, un tovarăş de drum, în comuniune cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Amin.
Bucură-te, Marie...
Ziua a VIII-a (7 mai 2026)
Doamne Isuse Cristoase, cel ce vrei ca toţi oamenii să se mântuiască, prin mijlocirea Maicii tale Preasfinte, ne rugăm ca, în ceasul sfârşitului vieţii noastre să ne dai minte întreagă, cunoştinţă adevărată şi părere de rău pentru păcatele săvârşite. Plini de credinţă, speranţă şi dragoste în veci să lăudăm numele tău cel sfânt. Tu, care vieţuieşti şi domneşti împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în toţi vecii vecilor. Amin.
Bucură-te, Marie...
Ziua a IX-a (8 mai 2026)
Sfântă Fecioară Marie, nu uita tristeţea noastră, a celor aflaţi în călătoria pământească. Aruncă o privire plină de bunătate asupra celor care se află în suferinţă, care se luptă cu dificultăţile şi care nu încetează să guste zilnic din amărăciunile vieţii.
Fecioară Marie, veghează la căpătâiul tuturor bolnavilor din lume: al celor care au pierdut orice speranţă de vindecare; al celor care strigă şi plâng de durere; al celor care nu se pot trata fiindcă nu au bani; al celor care în acest moment şi-au pierdut cunoştinţa şi sunt în pragul morţii; al celor care au intrat în agonie.
Marie, Mama lui Isus şi a noastră, sprijină pe cei slabi; întăreşte-i pe cei care se simt izolaţi, mângâie-i pe cei care sunt victime ale răutăţii oamenilor. Ai milă de toţi cei care s-au îndepărtat de Cristos. Fii tu siguranţa celor care se află în îndoială, lumina celor care caută, forţa celor care luptă şi căldura inimilor care simt frigul. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.
Bucură-te, Marie...
*
Pentru informaţii suplimentare despre pelerinaj se poate lua legătura cu: pr. Mihai Galaţanu - responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Sanitară, tel. 0725/566170; pr. Daniel-Cătălin Romila, OFMConv - rectorul sanctuarului de la Cacica, tel. 0767/350350.
Oficiul pentru Pastoraţia Sanitară
