Cacica: Pelerinajul bolnavilor, ediţia 2023
Pentru a marca Ziua Bolnavului în Dieceza de Iaşi, sâmbătă, 13 mai 2023, s-a desfăşurat la Cacica pelerinajul bolnavilor şi al personalului care lucrează în cadrul structurilor sanitare şi socio-caritative. Ca în fiecare an, pelerinajul a fost organizat de Oficiul pentru Pastoraţia Sanitară al Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, Serviciul de Îngrijire la Domiciliu al Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi, Oficiul Diecezan pentru Pelerinaje, Sanctuarul Marian de la Cacica şi parohiile Diecezei de Iaşi.
În Dieceza de Iaşi a devenit deja tradiţie ca în această zi bolnavii să nu fie însoţiţi doar cu o rugăciune, ci să fie purtaţi în pelerinaj spre Cacica, spre Sanctuarul Maicii Domnului, pentru a-i cere Domnului, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, alinare şi mângâiere în suferinţă. Cei bolnavi, însoţiţi de cei dragi, şi sub coordonarea preoţilor din parohii, a persoanelor consacrate şi a personalului specializat, au fost prezenţi în număr mare pentru a se uni în rugăciune, în această zi specială.
Programul evenimentului a cuprins o celebrare penitenţială, Sfântul Rozariul, Sfânta Liturghie, urmată de un moment de adoraţie euharistică şi binecuvântarea cu Sfântul Sacrament asupra bolnavilor, a însoţitorilor, a voluntarilor şi a tuturor celor prezenţi.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi. Au concelebrat pr. Anton Mărăndescu, rectorul Sanctuarului Marian şi parohul comunităţii din Cacica, pr. Mihai Gălăţanu, responsabilul Oficiului pentru Pastoraţia Sanitară, pr. Iosif Iacob, directorul general al Asociaţiei Centrului Diecezan Caritas Iaşi, preoţi care îndeplinesc diferite misiuni în sprijinul celor bolnavi, precum şi mulţi preoţi din parohiile Diecezei de Iaşi.
La cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Petru Sescu a transmis un mesaj de susţinere pentru cei aflaţi în suferinţă: "Credinţa noastră este un medicament dătător de viaţă, iar bolnavii sunt un exemplu care ştiu că suferinţa lor nu este zadarnică. Mărturia credinţei este atunci când ne slăbesc puterile, când prietenii sunt tot mai puţini, dar îl avem pe Isus aproape. El este speranţa noastră şi nu ne părăseşte niciodată! Experienţa bolii şi a suferinţei să devină o şcoală de speranţă. Asemenea Sfintei Fecioare, care a suferit cu demnitate, aşa să primim şi noi suferinţa cu seninătate şi cu încredere în Isus, care este adevăratul samaritean milostiv. Să fim şi noi samariteni milostivi, care aducem speranţa şi bucuria în sufletele semenilor noştri aflaţi în suferinţă, să oferim gesturi concrete de bunătate, răbdare şi apropiere de oricine se află în nevoie- acesta va fi examenul nostru final, practicarea faptelor de milostenie trupească şi sufletească."
După amiază, a avut loc adoraţia euharistică pregătită de surorile din Congregaţia "Fiicele Sfinte Maria a Divinei Providenţe" care se îngrijesc de bătrânii de la Căminul "Sfântul Iosif" din Iaşi, şi a fost condusă de pr. Alphonse Bakthis Walagan din Congregaţia "Slujitorii Carităţii" - Opera Don Guanella. Pelerinajul la Cacica s-a încheiat cu recitarea Coroniţei Divinei Îndurări şi binecuvântarea pelerinilor.
Aducem un gând de recunoştinţă şi de mulţumire celor care au contribuit la buna organizare a evenimentului şi au participat alături de cei bolnavi la acest pelerinaj, precum şi postului de radio ERCIS FM, prin intermediul căruia s-a transmis această Liturghie, ajungând astfel şi la cei care nu au putut fi prezenţi fizic la această celebrare. Prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, binecuvântarea lui Dumnezeu să se reverse asupra tuturor celor care, bolnavi şi în suferinţă, invocă ajutor şi însoţire, iar celor care au misiunea de a le fi alături, să le ofere înţelepciunea şi puterea de a sluji şi de a se dărui semenilor pentru a da slavă lui Dumnezeu prin misiunea lor de zi cu zi.
Loredana-Marta Dămoc,
coordonator diecezan
Programul "Servicii de Îngrijire la Domiciliu",
Caritas Iaşi
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13 mai: Cacica: Pelerinajul bolnavilor, ediţia 2023