Sâmbătă şi duminică, 31 martie şi 1 aprilie 2012, tinerii şi credincioşii comunităţii parohiale "Sfântul Iosif Muncitorul" din Buruieneşti au participat la momente binecuvântate de har şi încurajare spirituale.

Sâmbătă, 31 martie 2012, tinerii comunităţii au celebrat cu multă devoţiune Calea Sfintei Cruci pe Calvar. Plecând de la cuvintele şi îndemnul păstorului diecezei noastre PS Petru Gherghel adresate tinerilor din Dieceza de Iaşi cu ocazia Floriilor, "Apropiaţi-vă, ascultaţi, admiraţi şi vă bucuraţi!", şi celebrând alături de toţi tinerii catolici din lume cea de-a XXVII-a Zi Mondială a Tineretului, tinerii comunităţii au început prin acest moment spiritual Săptămâna Sfântă.

"În timpul Postului Mare, Calea Sfintei Cruci are o deosebită importanţă pentru toţi credincioşii. Este o devoţiune frumoasă şi emoţionantă pentru toţi aceia care o trăiesc în semn de respect pentru tot ce a îndurat Isus, unicul Fiu al lui Dumnezeu.

În ultima sâmbătă înainte de Învierea Domnului, preoţii comunităţii noastre ne-au invitat, pe noi, tinerii şi adolescenţii, să mergem şi noi pe Calvar, urmându-l pe Cristos. Chiar dacă afară era cam rece şi vremea înnourată, au participat în număr mare atât copiii, adolescenţii, tinerii comunităţii, cât şi persoane în vârstă, pentru că atunci când e vorba de a face ceva frumos pentru Dumnezeu, în ciuda tuturor împrejurărilor, ne atingem scopul. Fiecare staţiune a fost bine recitată şi deosebită; totul pentru a putea trăi profund acest moment. A fost emoţionant! În acele momente, în sfârşit, ne-am simţit singuri, doar noi şi Dumnezeu, departe de toate dificultăţile şi neajunsurile acestei lumi.

Cu toţii trăim momente în care vrem să aflăm, să ştim şi să descoperim bucuria, fericirea, însă uitam că adevărata frumuseţe se află lângă noi, în jurul şi chiar în interiorul nostru. Tot ceea ce Dumnezeu a creat, de la cel mai mic fir de iarba până la cea mai mare plantă, de la cea mai mică vieţuitoare până la cea mai mare... toate sunt din partea lui ca noi să putem fi fericiţi... Aşadar, să începem cu lucrurile mici: un zâmbet, o rugăciune, un cuvânt frumos.... să le trăim ca pe un dar de la Dumnezeu şi aşa, uşor-uşor, vom reuşi să schimbăm ceva, mai întâi în viaţa noastră, apoi pentru cei din jur şi după aceea vom fi convinşi că adevărata fericire o primim doar de la cel care suferă pentru noi, Isus Cristos".

Marcelina Verdiana Scripcar

*

Duminică, 1 aprilie 2012, Duminica Floriilor, întreaga comunitate a participat în număr mare la Sfânta Liturghie solemnă de la ora 1100, unde prin cântări, rugăciune şi reculegere, au celebrat începutul Săptămânii Mari, săptămâna mântuirii noastre.

După-amiază, de la ora 16.00, s-a celebrat Calea Sfintei Cruci a Familiilor pe străzile comunităţii. A fost un moment emoţionant de har şi binecuvântare, deoarece toţi s-au rugat pentru cei ţintuiţi la pat, bolnavi, care în zilele solemne ale Sfintelor Sărbători pascale nu vor putea să participe la Sfintele Liturghii, pentru cei care au abandonat sacramentele şi viaţa de credinţă, dar şi pentru cei plecaţi în străinătate pentru un loc de muncă. Rugăciunea îndreptată către Dumnezeu s-a înălţat împreună cu suflul puternic al vântului şi al cântărilor.

Părintele paroh Iosif Bisoc, OFMConv. a ţinut să mulţumească lui Dumnezeu pentru frumoasă mărturie de credinţă pe care au dat-o credincioşii comunităţii din Buruieneşti şi i-a invitat ca pe toată perioada Săptămânii Mari să fim uniţi în rugăciune şi reculegere pentru a aştepta cu bucurie Învierea lui Isus Cristos.

Pr. Ovidiu Cojan, OFMConv.
şi Marcelina Verdiana Scripcar

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
- 31 martie: Buruieneşti: Calea Crucii
- 1 aprilie: Buruieneşti: Procesiunea de Florii

* * *

* * *