Buhonca: Campusul "Călătorii cu maşina timpului"
În perioada 26-30 iulie 2017, în Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" din Buhonca a avut loc campusul copiilor intitulat "Călătorii cu maşina timpului". Copiii, în număr de aproximativ 65, însoţiţi de cei 16 de animatori, au avut parte de zile minunate, în care distracţia, jocurile şi voia bună s-au îmbinat armonios cu rugăciunea şi meditaţia.
Activitatea a fost organizată de Seminarul "Don Orione", totul s-a realizat cu sprijinul părintelui paroh Petrică Iosif Butnariu, care a manifestat un entuziasm deosebit pentru ca această acţiune să ajungă la îndeplinire.
În prima zi, cu mic, cu mare, toţi copiii au aşteptat cu nerăbdare şi emoţie începutul campusului în curtea bisericii. Astfel, aceştia au fost împărţiţi în patru echipe, fiecare având o culoare reprezentativă pentru grup, un nume specific şi, bineînţeles, să nu uităm de motoul şi imnul creat cu multă veselie de fiecare adunare: "Marţienii", "Ceasornicarii", "Călătorii" şi "Regii timpului". Totul s-a realizat sub atenta supraveghere a animatorilor inimoşi care au fost alături de cei mai mici şi i-au ajutat să înţeleagă mai uşor rostul tuturor activităţilor. Fiecare zi începea la ora 9:00 cu înviorarea de dimineaţă, cu bansurile mult dorite de copii şi nu numai. După aceasta, toţi mergeau în biserică unde urmăreau cu entuziasm câte un episod din sceneta "Maşina Timpului", ce îi avea ca protagonişti pe George şi Ilaria, doi tineri care aparţineau societăţii din secolul XXI şi care călătoreau în timp.
În prima zi, sceneta a constituit o prezentare generală a celor doi buni prieteni.
În cea de-a doua zi, tema piesei de teatru a fost "Călătorii în lumea viselor". Din acest episod, cu toţii am învăţat că, dacă îl avem pe Dumnezeu alături, orice vis este posibil. Cel mai important este să avem credinţa şi speranţa că Domnul ne este alături mereu şi ne călăuzeşte paşii pe calea cea dreaptă.
În cea de-a treia zi, tema scenetei a fost "Călătorie în timpul regelui David... Oare să fiu eu alesul? Totul este posibil". Din această secvenţă, cu toţii am înţeles că Dumnezeu ne alege pe fiecare şi că alături de el putem învinge orice obstacol. Trebuie să fim bucuroşi că cea mai importantă persoană din univers are încredere în noi şi ne alege pentru o misiune deosebită.
În ultima zi, piesa de teatru s-a intitulat "O perlă scumpă... merită toţi banii". În acest episod, împărăţia cerurilor era asemănată cu o perlă preţioasă, cu o comoară. Noi, oamenii, putem dobândi împărăţia cerurilor doar dacă fiecare dintre noi foloseşte darurile pe care le are pentru a căuta "comoara" mult dorită.
Pe lângă aceste secvenţe ce i-au avut ca actori pe tinerii din Parohia Buhonca, dar şi pe lângă catehezele realizate de părintele Iulian, cei mici au lucrat în echipă, au jucat diverse jocuri şi au profitat din plin de timpul petrecut împreună. Nu au lipsit surprizele. Ziua se încheia în biserică, cu recitarea sfântului Rozariu şi sfânta Liturghie, în cadrul căreia erau prezentate şi planşele şi obiectele pregătite de copii în cadrul activităţii de dimineaţa. Copiii şi tinerii au pregătit cântările şi au animat cu bucurie momentele liturgice.
Sâmbătă a fost o zi mai specială, întrucât fiecare echipă a fost nevoită să colaboreze pentru a găsi mult râvnita comoară. Cu toţii au muncit şi s-au distrat totodată, fiindcă scopul activităţilor din aceste zile a fost distracţia, şi nu câştigarea premiului cel mare. Oricum, cu toţii suntem câştigători, întrucât am dobândit cunoştinţe noi, am cunoscut oameni minunaţi şi am trăit, câteva zile, ca o adevărată familie.
La sfârşitul sfintei Liturghii, părintele paroh a mulţumit grupului de la Seminarul "Don Orione", participanţilor, comunităţii şi, mai ales, binefăcătorilor.
Campusul s-a încheiat cu premierea echipelor şi cu multă voie bună. Au fost cu adevărat zile memorabile, pline de experienţe minunate, de care ne vom aminti cu drag.
Robert Diac
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26-30 iulie: Buhonca: Campusul "Călătorii cu maşina timpului"