Vineri, 31 octombrie, Sanctitatea sa papa Ioan Paul al II-lea a numit episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano Catolice de Bucureşti pe părintele Cornel Damian, vicar general şi paroh al Parohiei "Preasfântul Mântuitor", cu titlul de episcop titular de Iziriana. Numirea a fost făcută publică, vineri, 31 octombrie, ora 12.00, ora Romei.

Monseniorul Cornel Damian s-a născut din părinţi greco-catolici la 8 mai 1960, la Jibou, în Eparhia de Maramureş. Petru că familia lui s-a mutat la Drobeta Turnu Severin, iar Biserica Greco-Catolică trăia în clandestinitate, tânărul Cornel Damian a fost format în Biserica Romano-Catolică, începând cu catehismul în parohie până la seminarul teologic.

După studiile de filozofie şi teologie la Seminarul din Iaşi, Cornel Damian a fost hirotonit preot la 22 iunie 1986, la Bucureşti, aparţinând clerului arhidiecezan de Bucureşti.

A fost vicar la Cioplea (1986-1987) şi paroh la Parohia "Sfânta Cruce" în Bucureşti (1987-1998), unde a construit biserica nouă. În acelaşi timp a fost profesor de teologie morală la Institutul Teologic pentru Laici "Sfânta Tereza" din Bucureşti (1994-1998). A făcut studii de drept canonic la Facultatea de Drept Canonic din cadrul Universităţii Pontificale Gregoriane (1998-2002). Începând cu toamna anului 2002 este paroh la "Preasfântul Mântuitor" (Biserica Italiană) din Bucureşti, profesor de drept canonic şi vicar general al Arhidiecezei de Bucureşti.