Bucureşti: Piesa Anton Durcovici - omul cu faţa de bronz la Teatrul "Ţăndărică"
"Teatrul din Clopotniţă" a reprezentat pe scena Teatrului "Ţăndărică" din Bucureşti, la 15 martie 2014, piesa "Anton Durcovici, omul cu faţa de bronz", de Laurenţiu Budău, în regia artistică a domnului Ion Coşa. Evenimentul a fost organizat de Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, Asociaţia "Anton Durcovici" din Roman, Decanatul Romano-Catolic de Bacău şi Asociaţia Romano-Catolicilor "Dumitru Mărtinaş", în colaborare cu Academia "Anton Durcovici" din Bucureşti. Redăm integral relatarea trimisă de Laurenţiu Budău.
*
"Jurnal de Bucureşti - Popeşti Leordeni" sau "Ziua în care până şi diavolii au plâns" sau "Despre cum e să călătoreşti alături de un preot şi cu episcopul Durcovici în faţă" sau "Despre sosirea monseniorului Durcovici şi a secretarului Friedrich de la Bucureşti la Popeşti-Leordeni, după 65 de ani"
15 martie 2014. Ora 5.00. Sâmbătă.
Caravana este pregătită. Plecăm, ca de obicei, cu noaptea în cap. Încărcatul decorului, costumelor şi recuzitei a început să devină o rutină şi se desfăşoară în cea mai desăvârşită linişte. Ne-am luat toate precauţiile ca să ajungem la timp. Alături de noi, reîntors cu puţin timp înainte de la Chişinău, părintele Fabian Doboş.
Ajunşi la Focşani, oprim pentru o scurtă pauză de cafea şi ne mai dezmorţim în lumina superbului răsărit de soare care prevesteşte o zi minunată.
Ne continuăm drumul fără absolut niciun eveniment notabil în afara bunei dispoziţii generale până la intrarea în Bucureşti când, se produce inevitabilul.
Ora 10.00
Roata remorcii ataşate de microbuz se rupe absolut fără niciun motiv în parcarea complexului comercial Dragonul Roşu. Planul B. Planul C. Planurile D, E, F... Toată lumea se mobilizează şi se caută soluţii urgente. Părintele Fabian tace. După mai bine de o oră în care se încearcă tot soiul de formule se găseşte o rezolvare de moment.
Ora 11.00
Răsuflăm uşuraţi şi ne îndreptăm spre sediul Arhidiecezei Romano-Catolice din Bucureşti unde suntem aşteptaţi. După numai un kilometru se produce dezastrul. Şasiul remorcii se frânge, inexplicabil, ca o foiţă de hârtie. Celestin, conducătorul auto, prietenul nostru, se înnegreşte la faţă pentru câteva clipe bune. Părintele Fabian tace şi începe să studieze cu atenţie agenda telefonului sau. Urmează planurile neplănuite. Se dau telefoane la Arhidieceză, la Bacău, la prietenii şi rudele noastre din capitală. Urmează planurile G, H... de fapt toate planurile care ne vin in minte. În cel mai scurt timp se găsesc soluţii pur şi simplu miraculoase.
Ora 11.45
Ajungem la arhiepiscopie unde suntem aşteptaţi la masă. N-am întârziat decât 15 minute peste ora programată. Sfertul academic. Ne întâlnim cu Preasfinţitul Robu în curtea catedralei "Sfântul Iosif". Ne strânge mâinile părinteşte. Prezenţa domniei sale impune respect, dar şi admiraţie. Regizorul Ion Coşa ne arată ceasul şi preia comanda.
Ora 14.00.
Am terminat de făcut montarea pe scena teatrului "Ţăndărică". Colegii noştri de la Bucureşti sunt foarte amabili şi nişte veritabili profesionişti.
Ora 14.30
Primii spectatori încep să apară. Totul se desfăşoară conform programării. Celestin se hotărăşte să mute microbuzul pentru a nu bloca accesul spectatorilor. Introduce cheia în contact şi aceasta... se rupe. Nu ne mai miră nimic. Se rezolvă şi această problemă... datorită planului divin. Diavolii plâng, nu prea le-a reuşit nimic cu noi. N-au putut să ne împiedice să-l facem cunoscut şi aici pe Fericit. Părintele Fabian tace. Lung. Nu toate rugăciunile se spun cu voce tare.
Ora 15.00. Fix.
După un cuvânt introductiv rostit de părintele Fabian Doboş în faţa celor prezenţi, începem...
Ora 15.00... Ora 16.30.
Cu sufletul în palme.
Ora 16.30.
Final de spectacol. Aplauze la scenă deschisă. Preasfinţitul Ioan Robu ne adresează felicitări şi cuvinte de apreciere pentru efortul nostru. Îi mulţumim.
Ora 18.20
Ajungem la Popeşti-Leordeni pe acelaşi traseu din faţa cimitirului Bellu pe care în 26 iunie 1949 a fost arestat episcopul Durcovici împreună cu secretarul său Rafael Friedrich. Suntem întâmpinaţi cu braţele deschise în faţa Parohiei "Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu" de către părintele paroh Solomon Ioan şi de către pr. Fabian Măriuţ. Imediat, după terminarea slujbei, dăm mâna şi cu părintele Vasile-Lucian Ianuş cu care schimbăm impresii. Suntem înconjuraţi de aprecieri călduroase din partea tuturor şi, inedit şi surprinzător, cu aplauze călduroase la intrarea în Casa Comunităţii de către tinerii şi surorile prezente acolo. Ne simţim ca acasă, ca la Bacău.
Plecăm, cu regret, la o oră târzie din noapte. A doua zi avem spectacol şi trebuie să fim în formă.
Ora 2.35. Duminică.
Am ajuns acasă cu bine. Părintele Fabian zâmbeşte. Oare de ce?
Reporter de suferinţe şi de bucurii,
Laurenţiu Budău
* * *
Redăm textul rostit de pr. Fabian Doboş pe scena Teatrului Ţăndărică, înainte de începerea spectacolului
Vorbeşte, banditule, scrie!
Sunt cuvintele pe care deseori episcopul Anton Durcovici le-a auzit din gura torţionarilor. Şi a vorbit, dar mai ales, a scris. Ce anume?
Că nu poate fi de acord cu ideologia comunistă, pentru care Dumnezeu nu există.
Că ascultarea faţă de Biserica Universală este mai importantă pentru creştini decât aderarea la o politică materialistă.
Că sufletul omului este veşnic, iar trupul trecător.
Că cine îşi iubeşte duşmanii se mântuieşte.
A vorbit, dar cine l-a ascultat? A scris, dar cine l-a citit? Prea puţini!
Astăzi, după mai bine de jumătate de veac, la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti, episcopul martir Anton Durcovici vorbeşte din nou despre puterea credinţei, prin gura actorilor Teatrului din Clopotniţă din Bacău; scrie din nou că nu este de acord cu materialismul comunist, împrumutând mâna şi talentul Domnului Laurenţiu Budău, autorul piesei Anton Durcovici, omul cu faţa de bronz.
Spectacolul pe care îl vom urmări nu este o ficţiune, o fantezie, o legendă, ci este realitate: Episcopul Anton Durcovici a murit în anul 1951, la Sighet, ca martir. Acolo, în afara graniţelor diecezei sale de Iaşi, aproape de localitatea sa natală, l-au răstignit comuniştii, pe Calvarul închisorii din Sighet.
Dar, ca şi Isus, până la Calvar, episcopul Anton Durcovici a trebuit să-i înfrunte pe iudeii de atunci - comuniştii; asemenea lui Isus, episcopul martir a avut parte de martori mincinoşi - informatorii politicoşi; Calea Crucii pe care Anton Durcovici a străbătut-o a fost foarte lungă şi a trecut prin diferite închisori comuniste: Uranus-Bucureşti, Jilava, Sighet. Doamne, iartă-i că nu ştiu ce fac, s-a rugat Isus pe Cruce. Acelaşi lucru l-a făcut episcopul Durcovici înaintea morţii: s-a rugat şi i-a iertat pe duşmanii săi.
Toate aceste asemănări între moartea lui Isus şi cea a lui Anton Durcovici i-au condus pe cei care l-au cunoscut şi l-au iubit să ceară Vaticanului beatificarea sa. Celebrarea va avea loc la Iaşi, la 17 mai anul acesta, eveniment la care vă aşteptăm pe toţi cu drag.
Suntem în Postul Mare. În multe biserici se celebrează Calea Sfintei Cruci, adică Drumul Calvarului pe care Isus l-a străbătut cu crucea pe umeri şi cununa de spini pe cap. Personajele şi elementele care compun acest act de pietate sunt prezente şi în Drumul Crucii pe care episcopul Durcovici l-a străbătut cu maximă demnitate. El nu şi-a scurtat şi nici nu a lepădat crucea pe care Dumnezeu i-a oferit-o.
Vă invit să retrăim Via Crucis, aici şi acum, ajutaţi de această minunată trupă de teatru, care a avut strălucita idee de a interpreta, în regia Domnului Ion Coşa, în mod fidel, viaţa şi martiriul episcopului Anton Durcovici.
Pr. Fabian Doboş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15 martie: Bucureşti: Piesa Anton Durcovici - omul cu faţa de bronz la Teatrul "Ţăndărică"
