La sediul Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti a fost lansat, luni, 11 decembrie 2006, volumul "Un buchet de laude pentru papa Ioan Paul al II-lea", care cuprinde mărturii din partea unor personalităţi - atât din lumea Bisericii cât şi din cea academică şi politică - privitoare la întâlnirea cu papa de fericită amintire, a cărui cauză de beatificare este în curs de desfăşurare.
Bucureşti: Lansarea cărţii "Un buchet de laude pentru papa Ioan Paul al II-lea"
Bazată pe o idee călăuzitoare a acestui pontificat - unitatea creştinilor în mileniul al treilea - volumul, cum a subliniat gazda evenimentului, ES Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România şi în Republica Moldova - culege mărturii despre amintirea papei Ioan Paul al II-lea într-o ţară majoritar ortodoxă, o ţară ce a excelat în deschidere ecumenică, pornită din năzuinţa întregului popor la unitate.
De altfel, unitatea în credinţă, mărturie şi rugăciune a creştinilor este exprimată în însuşi numele Centrului franciscan în cadrul căruia a fost elaborat acest volum de mărturii: Pax et unitas. Părintele Iosif Bisoc OFMConv, conducătorul Centrului de Cercetări Ecumenice şi de Dialog Interreligios "Pax et unitas" din Roman şi coordonatorul volumului dedicat papei Ioan Paul al II-lea, mărturisea, în faţa celor prezenţi la Nunţiatura Apostolică, experienţa sa personală, începută în timpul studiilor la Roma, continuată în diferite momente ale slujirii, experienţă unică şi profundă: "Viaţa mea personală, ca om, ca preot, s-a desfăşurat sub aripile Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea".
Tot astfel, atâţia alţi români pot spune că viaţa lor a fost transformată de această prezenţă, a celui care a mărturisit cu atâta har şi putere evanghelia lui Cristos în mijlocul lumii... "Această carte - a mai spus printre altele părintele franciscan - m-a surprins pe mine însumi, coordonatorul ei. M-au surprins mărturiile de afecţiune personală faţă de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, împărtăşite de cei care au avut amabilitatea să răspundă invitaţiei de a participa la alcătuirea volumului... M-au surprins în sensul că am descoperit elemente inedite în aceste mărturii, am văzut cum pentru mulţi români Ioan Paul al II-lea este perceput ca un prieten, un frate mai mare. Este un reper. Un reper între reperele care vor exista mereu".
Mesajul Patriarhului Teoctist pentru această întâlnire evocatoare, la Nunţiatura din Bucureşti - mesaj transmis prin secretarul său, PS Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal - a fost plin de căldură: "Cu toate că s-a scris foarte mult despre acest papă, nu este niciodată suficient. Ioan Paul al II-lea a excelat în dorinţa de realizare a unităţii creştinilor. A fost un fiu al credinţei. Datorită lui s-au făcut paşi uriaşi în împlinirea dorinţei de apropiere ecumenică".
Ideea a fost dusă mai departe de arhiepiscopul de Bucureşti, ÎPS Ioan Robu, care, exprimând bucuria împărtăşită de amintirea acelei vizite, a îndemnat ca nu doar între noi, în cadrul Bisericilor, să păstrăm această bucurie, ci să o împărtăşim împreună cu poporul nostru, căci dacă este valabil faptul că prin acea vizită Providenţa a lucrat şi va lucra, tot atât de adevărat este că noi nu putem şti să măsurăm şi să cunoaştem dinainte urmările acelui eveniment.
Un om politic implicat direct şi în mod determinant în realizarea vizitei papei în România, este primul ministru de atunci, Radu Vasile. Şi mărturia sa se află în acest volum. El a sintetizat, în faţa celor prezenţi la lansarea volumului, câteva convingeri unanim împărtăşite: Ioan Paul al II-lea a fost un papă al suferinţei: în afară de suferinţa fizică, determinată de boală, au mai existat două mari teribile provocări, şi anume, faptul că el, cel care a reuşit să determine căderea comunismului fără violenţă, a asistat la violenţa fără precedent produsă la începutul celui de-al treilea mileniu; a doua mare provocare este valul de secularizare pe care nu l-a putut împiedica.
Dar pentru România, Providenţa care a făcut ca acest papă sfânt să viziteze meleagurile noastre, ne-a adus un timp de har. Din acel moment s-a petrecut o modificare fundamentală a evoluţiei acestei ţări din punct de vedere economic, social, politic".
Într-adevăr, cele trei zile de har ale acelei vizite au coagulat experienţe şi impresii atât de vii în conştiinţa românilor. Ele au fost percepute şi de personalităţi provenite din alte ţări, care au fost şi sunt alături de poporul nostru.
La evenimentul lansării volumului, părintele iezuit polonez Tadeusz Rostworowski, care trăieşte în comunitatea din România, exclama evocând întâlnirea cu papa Ioan Paul al II-lea, în acele momente din mai 1999, în mijlocul poporului român: "L-am văzut pe Dumnezeu într-un om!"... Această revelaţie coboară din gândul constant al papei, care încă din anii '50 medita stăruitor misterul: "a-l regăsi pe om în Dumnezeu şi a-l descoperi pe Dumnezeu în om". Calea acestui reper constant în gândirea lui Ioan Paul al II-lea a fost crucea... "De câte ori am văzut această cruce în mâna lui!"
Alt concetăţean al papei polonez, ambasadorul Poloniei la Bucureşti, ES Jacek Paliszewski, a făcut o apropiere a importanţei vizitelor lui Ioan Paul al II-lea pentru cele două popoare: român şi polonez. După cum vizita la Bucureşti a Pontifului întărea drumul ecumenic al pontificatului său, tot astfel, prima sa vizită în patria natală, ca papă, în iunie 1979, avea să trezească şi să coaguleze energiile solidarităţii ce a condus la dărâmarea regimurilor comuniste. Ca şi în România, în Polonia se spunea - atunci - "Duhul Sfânt a coborât pe acest pământ unde locuim noi..."
Sunt date şi evenimente istorice, dar ele reprezintă adevărate experienţe de viaţă. Ambasadorul Sfântului Scaun la Bucureşti sosise cu mai multe luni în urmă. Nunţiul de atunci - şi de acum - arhiepiscopul Jean-Claude Périsset, evocă acele momente de început, în care se vorbea mult de aşteptata vizită a papei. În volumul de amintiri alcătuit de Centrul Pax et unitas, nunţiul sintetizează personalitatea lui Ioan Paul al II-lea, ţesută dintr-o serie de "fire" misterioase, "care aproape toate încep cu litera P: profesor-filozof, poet, profet, preot, păstor, pelerin, papă".
Răsfoind volumul - care cuprinde de asemenea mărturii semnate de ÎPS Lucian Mureşan, PS Petru Gherghel, ÎPS Jakubinyi Gyorgy, PS Martin Roos, PS Florentin Crihălmeanu, PS Anton Coşa, Mons. Vladimir Petercă, pr. Emil Dumea, acad. Răzvan Theodorescu, acad. Alexandru Zub, prof. Gheorghe F. Anghelescu, Doina Cornea, pr. Nicu Dumitraşcu, pr. Gheorghe Popa, prof. Anton Carpinschi, pr. Maximilian Pal - retrăim bucuria acelor "trei zile de har", mulţumind Domnului pentru privilegiul de a fi fost, fiecare dintre noi, martori.
Marina Fara
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 11 decembrie: Bucureşti (Nunţiatura apostolică): Lansarea cărţii "Un buchet de laude pentru papa Ioan Paul al II-lea".
* * *
Un buchet de laude pentru papa Ioan Paul al II-lea
Iosif Bisoc (coord.), Ed. "Serafica", 2006, ISBN 973-7820-35-5, 17x24 cm, 182 p., 35 RON
* * *
Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro