București, 18 august 2026
București, 18 august 2026 Foto: Alexis Dimcev (ARCB)

Celebrarea, transmisă în direct de Angelus TV, cu preluare la Radio ERCIS FM, a adus laolaltă ierarhi, preoți și credincioși din Arhidieceza de București și din Dieceza de Iași, într-un moment de rugăciune trăit în comuniune și de cei care au urmărit slujba prin mijloacele de comunicare. Printre concelebranți au fost Mons. Giampiero Gloder, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit emerit de București, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București, Mons. Ionuț Paul Strejac, consilier la Nunțiatura Apostolică din Albania, dar și Mons. Isidor Iacovici, vicar episcopal în Dieceza de Iași pentru clerul din diasporă. În catedrală a fost prezent și Ciprian Olinici, ministru secretar de stat pentru culte.

În cadrul predicii și al alocuțiunilor de la finalul celebrării au fost amintite etapele principale ale slujirii preoțești și episcopale ale ÎPS Aurel Percă și activitatea sa în cadrul Bisericii Catolice din România.

La finalul celebrării, ÎPS Aurel Percă le-a mulțumit tuturor celor care au luat cuvântul, precum și credincioșilor prezenți în catedrală sau uniți în rugăciune prin Angelus TV, Radio ERCIS FM și internet. Momentele de sărbătoare au continuat apoi în curtea Catedralei „Sfântul Iosif”.

Ad multos felicesque annos, Înaltpreasfințite Aurel!

(Adaptare după articolul „ÎPS Aurel Percă a împlinit 75 de ani: Liturghie de mulțumire la Catedrala Sfântul Iosif”, semnat de pr. Tarciziu-Hristofor Șerban, cu fotografii realizate de Alexis Dimcev și publicat pe site-ul arcb.ro al Arhidiecezei Romano-Catolice de București)

Ovidiu Bișog