Botoşani: Transmisiuni în direct din biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul"
Pentru acei credincioşi care nu au posibilitatea să participe la sfânta Liturghie duminicală sau sunt în străinătate şi vor să asculte slujba în limba română, Parohia Botoşani oferă posibilitatea de a urmări, în direct, transmisiunile din biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", prin grija părintelui paroh Petru Bişog, care a instalat un sistem de transmisiune audio/video a sfintelor Liturghii şi a altor celebrări.
Programul celebrării sfintelor Liturghii este următorul:
de luni până vineri, la ora 18.00;
marţea se celebrează şi dimineaţa la ora 8.00;
sâmbăta se celebrează doar dimineaţa la ora 8.00;
duminica, la ora 11.00, Liturghia solemnă (când nu sunt hramuri sau alte celebrări în Decanatul de Bucovina) şi seara la ora 18.00.
Prin acest demers comunitatea catolică din Botoşani doreşte să răspundă afirmativ iniţiativei papei Francisc, "care încontinuu ne invită să vestim Evanghelia iubirii lui Dumnezeu Tatăl în puterea Duhului Sfânt"... "Misiunea Bisericii este însufleţită de o spiritualitate de exod continuu. Este vorba de «a ieşi din propria comoditate şi a avea curajul de a ajunge la toate periferiile care au nevoie de lumina evangheliei» (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 20). Misiunea Bisericii stimulează o atitudine de pelerinaj continuu prin diferitele deşerturi ale vieţii, prin diferitele experienţe de foame şi sete de adevăr şi de dreptate. Misiunea Bisericii inspiră o experienţă de exil continuu, pentru a-l face pe omul însetat de infinit să simtă condiţia sa de pribeag în drum spre patria finală, îndreptat între acel «deja» şi acel «încă nu» al împărăţiei cerurilor" (din mesajul transmis de papa Francisc în vederea Zilei mondiale a misiunilor 2017).
Adresele de la care se poate accesa transmisiunea sunt:
http://media.ercis.ro/botosani.html
sau
http://media.ercis.ro/botosanijw.html
Transmisiunea este disponibilă atât de pe calculatoare laptop/desktop, cât şi de pe dispozitivele mobile cu Android sau IOS.
Pentru o recepţie în bune condiţii reamintim recomandarea de a folosi browserul Google Chrome (pentru instalare www.google.com/chrome).
Vă dorim vizionare cu folos.
Edi Lucaci