Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, reunit la 15 octombrie 2018, la Minsk, a considerat imposibil de a continua "legătura euharistică" cu Patriarhia de Constantinopol considerând "ilegitimă" decizia cu privire la autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Cel care anunţă asta este mitropolitul Hilarion, "ministru de externe" al Patriarhiei de Moscova, într-o conferinţă la sfârşitul lucrărilor.

"Sperăm ca bunul simţ să învingă şi ca Patriarhia de Constantinopol să-şi schimbe atitudinea, recunoscând realitatea ecleziastică existentă", a spus Hilarion, adăugând: "Atât timp cât aceste schimbări nu vor avea loc, atât timp cât aceste decizii ilegale şi anticanonice vor rămâne în vigoare, nu vom putea avea legături cu această Biserică, aflată de astăzi în sciziune".

(După Vatican Insider, 15 octombrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu