Pentru o trăire cât mai intensă a sărbătorii Învierii Domnului, dar şi pentru reînnoirea vieţii spirituale a familiilor din Parohia "Sfânta Fecioară Maria Îndurerată" Bijghir, în perioada 11-14 martie 2010, în această comunitate au avut loc misiuni populare organizate de părintele decan Vasile Rediu, în cadrul cărora predicator a fost părintele misionar Iosif Păuleţ, paroh şi decan de Oneşti.

Motoul acestor misiuni a fost chemarea lui Cristos din evanghelie: "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie" (Mc 1,15). Acelaşi îndemn a fost adresat de sfânta Fecioară Maria la Lourdes, la poalele Munţilor Pirinei, în grota Massabielle, prin cuvintele: "Pocăinţă, pocăinţă, pocăinţă", îndemn pe care părintele predicator l-a readus în atenţia credincioşilor comunităţii din Bijghir, îndemn propus fiecărui creştin în acest timp de har al Postului Mare: "Convertiţi-vă, întoarceţi-vă la Dumnezeu, deplângeţi-vă păcatele voastre, înnoiţi-vă sufletele".

Tema principală a misiunilor a fost familia creştină. Părintele Iosif, vorbind despre măreţia şi obligaţiile familiei, a accentuat faptul că familia este celula de bază a societăţii şi de familiile sănătoase fizic şi moral depinde înălţarea sau decăderea unei societăţi umane şi creştine. Biserica are nevoie de familii cu adevărat creştine, întemeiate după voinţa lui Dumnezeu, pe cuvântul său viu şi adevărat, care nu poate fi schimbat de nici o lege omenească. Părintele a evidenţiat şi alte aspecte legate de viaţa de familie cum sunt necesitatea credinţei pentru a da mărturie despre Dumnezeu în orice împrejurare, păcatul de necurăţie sub nenumăratele sale aspecte care distruge planul lui Dumnezeu cu privire la sfânta căsătorie, beţia, înjurătura, indisolubilitatea căsătoriei creştine şi divorţul, Maica Îndurerată - modelul şi ajutorul familiilor, păcatul avortului, dar şi alte teme pentru ca cei care au luat parte la aceste misiuni să cunoască învăţătura autentică a Bisericii Catolice şi astfel să îşi examineze sufletul şi viaţa întreagă pentru a vedea unde au ajuns pe drumul convertirii care duce la Dumnezeu şi care durează toată viaţa.

La începutul acestor misiuni, părintele a subliniat faptul că pe primul loc se află Dumnezeu, apoi comunitatea prezentă la misiuni şi numai după aceea predicatorul care nu face altceva decât să transmită credincioşilor, ca o portavoce, cuvântul lui Dumnezeu, voinţa sa cu privire la familia creştină. Dar, pentru a auzi acest cuvânt, ni se cere în aceste zile sfinte să vorbim mai puţin, să facem linişte în jurul nostru pentru a-l lăsa pe Dumnezeu să ne vorbească, sfintele misiuni nefiind altceva decât o rugăciune continuă în care noi ascultăm glasul Domnului.

Participarea credincioşilor a fost foarte numeroasă; au participat nu numai membrii comunităţii parohiale din Bijghir, dar şi alţi credincioşi din filiala Buhoci şi din parohiile învecinate. În cadrul celor trei sfinte Liturghii ţinute în fiecare din cele trei zile de misiuni, credincioşii au avut ocazii de spovezi nu numai la preoţii locului, ci şi la alţi preoţi veniţi din parohiile Prăjeşti şi Horgeşti, pentru ca hotărârile sfinte luate în aceste zile, precum şi chemarea lui Cristos la convertire şi trăirea evangheliei să nu rămână simple cuvinte, dar să poată fi trăite cu adevărat printr-o sfântă spovadă bună. În acest fel, îndreptând tot răul pricinuit prin păcatele noastre, aducem bucurie inimii lui Dumnezeu, dar şi Maicii Preasfinte îndurerate, pe care păcatele noastre au îndurerat-o profund.

Încheierea sfintelor misiuni a avut loc în cadrul sfintei Liturghii de la ora 17.00, prezidată de PS Petru Gherghel, alături de părintele predicator Iosif Păuleţ, părintele decan Vasile Rediu, precum şi alţi preoţi.

Domnul să răsplătească tot efortul şi toată strădania părintelui misionar, căruia îi suntem profund recunoscători, şi să dăruiască o rodnicie cât mai mare acestor zile de har, astfel încât cei rătăciţi să fie readuşi pe calea binelui, iar ceilalţi creştini să rămână statornici în credinţă până la întâlnirea cu Domnul cel înviat. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Pr. Ştefan Bortă