Printr-o Liturghie solemnă, celebrată duminică, 11 decembrie 2011, în biserica "Sfântul Ioan Nepomuk" din Suceava s-a marcat, la ora 11.00, comemorarea a 200 de ani de la înfiinţarea Parohiei Romano-Catolice Suceava.

Actul de înfiinţare a parohiei este decretul nr. 16866 din 11 noiembrie 1811, emis de Curtea de la Viena. Prin acest decret au fost înfiinţate cinci parohii: Siret, Suceava, Sadagora, Istenseghis (Ţibeni) şi Andreasfalva (Maneuţi).

Celebrarea s-a desfăşurat în cadru restrâns, cu participarea credincioşilor din Parohia Suceava, cu filialele Iţcani şi Mihoveni, precum şi o parte din credincioşii din Parohia Moara, care au aparţinut de Suceava. Alături de preoţii actuali din Suceava (paroh: pr. Iosif Păuleţ; vicar: pr. Cristinel Gal; pensionar: pr. Johann Proschinger), a fost prezent şi pr. Iosif Doboş, fost paroh de Suceava, actualmente pensionar în Rădăuţi.

De la înfiinţare până astăzi, Parohia Romano-Catolică Suceava a avut zece parohi:

  1. Pr. Franz Stüber (profesor de religie romano-catolică la liceul din Suceava - 1860-1863)

  2. Pr. Iosif Franzel (n. 1 noiembrie 1810 - d. 6 mai 1896, Suceava)

  3. Pr. Józef Cewe (n. 1854 - d. 1928)

  4. Pr. Iosef Wolf (n. 22 decembrie 1859 - d. 18 iunie 1929)

  5. Pr. Otto Schmegner (n. 16 iulie 1894 - d. 29 octombrie 1978)

  6. Pr. Johann Proschinger (n. 2 ianuarie 1925 - pensionar)

  7. Pr. Dumitru Patraşcu (n. 11 aprilie 1937 - d. 23 decembrie 2007)

  8. Pr. Ştefan Babiaş (n. 29 aprilie 1960 - d. 21 martie 2010)

  9. Pr. Iosif Doboş (n. 9 decembrie 1941 - pensionar)

  10. Pr. Iosif Păuleţ (n. 17 octombrie 1954 - actualul paroh)

În Suceava prezenţa catolicilor este consemnată istoric încă din veacul al XIV-lea. După anul 1682, viaţa catolică s-a stins complet aici, pentru ca să reînvie după anul 1775, prin alipirea nordului Moldovei la Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) care a trimis în zonă colonişti (boemi, moravi, slovaci), mare parte dintre ei fiind romano-catolici. Zona a fost numită Bucovina (Ţara Fagilor). La sosirea coloniştilor în Suceava nu mai era nici o biserică catolică. După multe şi mari intervenţii s-a obţinut de la fraţii ortodocşi una din cele opt biserici ce le aveau, biserica "Sfânta Înviere". Actuala biserică, închinată Sfântului Ioan Nepomuk, s-a construit între anii 1820 şi 1822 şi a fost sfinţită în anul 1836.

Actualmente, Parohia Suceava numără circa 750 de familii, cu 1.630 de suflete. În parohia noastră avem un Centru de Îngrijire la Domiciliu (Caritas), o filială a Asociaţiei Medicilor Catolici, un Cămin catolic pentru Copii "Sfântul Nicolae", un seminarist şi două aspirante la Surorile Terezine. Există o casă parohială cu doi preoţi, surori şi un preot pensionar, pr. Johann Proschinger. Nu există cimitir catolic, dar cimitirul principal din oraş are o parte destinată catolicilor.

În biserica din Suceava se celebrează zilnic două sfinte Liturghii, iar duminica patru; cea de dimineaţă este, alternativ, în germană şi polonă, deoarece există şi astăzi familii de germani şi polonezi, organizaţi în Forum-ul german şi Dom Polski.

La sfânta Liturghie de comemorare, preoţii şi credincioşii au mulţumit lui Dumnezeu pentru cei 200 de ani de viaţă creştină catolică în Suceava şi i-au recomandat bunătăţii divine pe toţi cei care i-au precedat transmiţând din generaţie în generaţie flacăra credinţei.

În cuvântul său, actualul părinte paroh a menţionat: "Acum este rândul nostru.... Alţii vor veni după noi. Este de datoria noastră să nu-i uităm pe înaintaşi - preoţi şi credincioşi - şi să transmitem urmaşilor comoara credinţei până când ne vom întâlni cu toţii în marea familie a copiilor lui Dumnezeu, în ceruri".

La finalul celebrării s-a cântat - potrivit tradiţiei bucovinene, în trei limbi - "Dumnezeule Preasfânt" (germană, polonă şi română), iar corul tineretului a susţinut un frumos concert de colinde.

Menţionăm şi faptul că la această frumoasă celebrare s-a inaugurat oficial situl Parohiei Suceava: www.prcsv.ro, care conţine şi o secţiune (LIVE) care transmite în direct programele noastre religioase.

Pr. Iosif Păuleţ

* * *

Imaginile au fost preluate de pe situl Parohiei Suceava: www.prcsv.ro, unde se găsesc mai multe imagini de la acest eveniment.