Acţiunea Catolică a Copiilor organizează în ziua de 4 iulie 2009, la Barticeşti, întâlnirea numită "Bucuria verii" la nivel diecezan, pentru cei mai mici membri ai AC. Această activitate se înscrie în programul asociativ pentru anul 2008-2009.

Scopul acestei activităţi este de a stabili prin intermediul jocului relaţii de: acceptare, apreciere, comunicare şi solidaritate.

În cadrul acestei întâlniri se vor organiza jocuri distractive, ateliere şi competiţii sportive.

Programul întâlnirii va fi următorul:

  • 8.30-9.30: Primirea grupurilor. Înscrierea (la centrul de primire)

  • 9.30-10.00: Deschiderea: rugăciune, cântece, prezentări power point, bansuri

  • 10.00-11.00: Sfânta Liturghie

  • 11.30: Prânzul (din pacheţele proprii)

  • 12.00-15.00:

    • campionate: fotbal, handbal, volei, tenis se masă şi şah;

    • ateliere: pictură, lucru manual, teatru etc.;

    • concursuri

  • 15.30: Premierea

  • 16.00: Rugăciunea finală.

Responsabilii de grupuri sunt rugaţi ca participarea fiecărui grup parohial să fie pregătită cu grijă, astfel încât copiii să fie însoţiţi de animatorii responsabili.

Fiecare grup va fi alcătuit dintr-un număr corespunzător de copii pentru a putea forma echipele mixte pentru campionate. Cea mai originală galerie va fi premiată.

Pentru participarea copiilor la această întâlnire este necesar acordul părinţilor. Lista definitivă va fi semnată şi aprobată de părintele paroh.

Participarea va trebui anunţată până în ziua de 1 iulie 2008, pentru ca organizatorii să poată afla şi alte detalii.

Pentru informaţii suplimentare:

  • pr. Florin Sescu, asistent spiritual ACC
    (tel. 0765/485514; e-mail: [email protected])

  • Alexandra Cojan, responsabilă diecezană ACC
    (tel. 0744/450449; e-mail: [email protected])