S-a deschis oficial cea de-a XI-a ediţie a Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic (INTC), 22-26 iulie 2009, eveniment organizat de Episcopia Greco-Catolică de Maramureş şi găzduit, în premieră, de oraşul Baia Mare. La această manifestare participă peste 2.000 de tineri pelerini sosiţi în oraş încă de miercuri, 22 iulie, pentru a participa la programele diverse puse la dispoziţie de organizatori.

După cuvântul de bun venit rostit miercuri seara, pe scena amenajată din faţa Muzeului de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare, de către părintele Angel Zareczki, tinerii s-au adunat joi, 23 iulie, în acelaşi loc pentru a lua parte la prima Liturghie a actualei ediţii a INTC. Slujba a fost oficiată de un sobor de peste 100 de preoţi şi episcopi, în frunte cu PS Ioan Sişeştean, episcopul greco-catolic de Maramureş.

Evanghelia din cadrul sfintei Liturghii s-a citit şi în limbile maghiară şi ucraineană.

Aşa cum se ştia, la INTC Baia Mare a sosit şi un episcop catolic din regiunea Leon din Spania şi este aşteptat şi episcopul greco-catolic Milan din Ucraina. Episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, prezent de asemenea la manifestări, a vorbit despre importanţa "focului", care e tema centrală la INTC Baia Mare. "Focul de la Cristos, care este în noi, trebuie să ne ajute pentru a lua lumina. Suntem aici în Baia Mare să ardem răul din noi cu acest foc al credinţei care vine de la Dumnezeu", a spus PS Virgil Bercea.

Pe tot timpul slujbei, tinerii aflaţi pe Câmpul Tineretului au putut să se spovedească sau să se consulte privind anumite probleme care îi frământă. Ei au putut apela la cei aproximativ 30 de preoţi care asigurau în acest sens asistenţă spirituală.

"Tinerii trebuie să înţeleagă că Dumnezeu nu doarme, nu e orb şi stă lângă noi în fiecare clipă şi ne ascultă rugăciunile şi ştie toate necazurile şi nu ne părăseşte niciodată. Suntem înconjuraţi de atâta rău, de atâta invidie şi lăcomie şi dorinţă de îmbogăţire materială. Tinerii, în special, trebuie să conştientizeze că poţi să fii fericit avându-l doar pe Dumnezeu", a spus părintele Mircea Cânţa, unul dintre preoţii care stăteau la dispoziţia tinerilor pentru consultare spirituală şi spovedanie.

La rândul lor, tinerii apreciază şi sunt foarte încântaţi de faptul că Biserica pune la dispoziţie astfel de întâlniri. "Eu am venit din Constanţa. Nu e prima dată când particip la acest gen de manifestare. Consider că este foarte important ca noi, tinerii, să ne luptăm pentru păstrarea tradiţiei religioase în care ne-am născut. Este şi un bun prilej pentru a ne cunoaşte între noi, tinerii, şi de a ne împărtăşi ideile, necazurile şi bucuriile", a mărturisit Monica Cazacu, pelerin INTC.

Acţiunea este organizată de Episcopia Greco-Catolică de Maramureş şi se va desfăşura până în 26 iulie, timp în care tinerii pelerini pot participa la peste 100 de conferinţe pe teme religioase, filosofice sau de actualitate, susţinute de reprezentanţi ai Bisericii Catolice, dar şi de specialişti recunoscuţi în domeniu.

* * *

Quo vadis, tinere? La INTC

Chiar dacă trăim într-o lume tehnologizată valorile ancestrale nu s-au risipit. Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic prin caracterul său multicultural ne aminteşte că partea spirituală rămâne sursa incontestabilă a existenţei.

Baia Mare găzduieşte în perioada 22-26 iulie peste 2.000 de pelerini la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic. Majoritatea au ajuns în ziua de 22 iulie cu excepţia celor aproximativ 250 de voluntari sosiţi mai devreme. Aceştia din urmă i-au întâmpinat şi îndrumat spre locurile de cazare. Căldura şi oboseala nu i-au împiedicat pe tineri să coboare din trenuri sau autobuze veseli şi nerăbdători să cunoască cât mai mult din ceea ce li s-a pregătit la Baia Mare. Entuziasmul se citea în ochii lor, iar surprinderea era vizibilă la primirea "sacului pelerinului" (traista maramureşeană). După câteva ore de acomodare pe tărâm maramureşean participanţii s-au îndreptat spre Câmpia Tineretului, punctul central de desfăşurare a evenimentelor pe parcursul celor cinci zile ale INTC. Aici s-au bucurat de primirea oficială a organizatorilor, o primire care a generat ropote de aplauze. Imnul INTC a creat o stare de beatitudine printre pelerini. De asemenea, programul primei seri, premergătoare deschiderii oficiale, s-a prelungit printr-un concert susţinut de Corala EuroArt, urmat de o scenetă. Apoi, rugăciunea de seară a răsunat de pe buzele tuturor, în încheierea zilei de 22 iulie, iar la plecare o vădită nerăbdare, în aşteptarea programelor atât de diversificate propuse de organizatori, mocnea printre pelerini.

* * *

Galerie foto INTC 2009

Pe situl oficial al Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic - Baia Mare, 2009 (www.intc2009.com / Galerie foto INTC 2009), au fost postate fotografii. Imaginile pot fi preluate şi publicate cu precizarea sursei.

Biroul de organizare INTC 2009