Pr. Iosif Sescu a împlinit duminică, 8 martie 2009, frumoasa vârstă de 80 de ani.

"Numărul anilor noştri ajunge la şaptezeci, iar pentru cei în putere, la optzeci, însă în cea mai mare parte, nu sunt decât trudă şi durere..." (Ps 89,10).

Pr. Iosif Sescu s-a născut la 8 martie 1929 în comuna Săbăoani, judeţul Neamţ, din părinţii Frenti Sescu şi Veroaba. A învăţat la şcoala primară din Săbăoani între anii 1937-1942. În anul 1942 a intrat pe porţile seminarului "Sfântul Iosif" din Iaşi unde a studiat până în anul 1948 când, seminarul fiind naţionalizat, a fost nevoit să se întoarcă acasă, unde a muncit la Romcereal şi apoi la Cooperativa de consum ca ajutor de contabil.

La 15 iunie 1950 a fost încorporat în armată, unde a muncit la departamentul DESM şi DRM Bacău, până la 1 martie 1953, când s-a înscris la Institutul Teologic din Alba Iulia, la secţia română. La 1 septembrie 1956 a fost transferat la Institutul Teologic din Iaşi, care fusese retrocedat, unde rămâne până la terminarea studiilor, la 30 iunie 1958.

La 1 iunie 1958 este hirotonit preot la Alba Iulia de către episcopul Marton Aron. În perioada 1 august 1958 - 15 decembrie 1958 activează ca vicar parohial în Parohia Valea Seacă. La 15 decembrie 1958 este transferat la Parohia Luizi Călugăra, unde activează până la 1 martie 1962 ca vicar parohial.

Este numit paroh al Parohiei Ploscuţeni la 1 martie 1962, unde rămâne până la 1 iunie 1982, când este transferat tot în funcţia de paroh în Parohia Fundu Răcăciuni, până în anul 2000, când este ales şi numit spiritual-duhovnic cu titlul onorific de "paroh emerit" la parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău, de către Excelenţa sa episcop Petru Gherghel.

La sfânta Liturghie de mulţumire pentru acest aniversar, care a avut loc în ziua de 8 martie 2009, la ora 18.00, în biserica "Sfinţii Petru şi Paul" din Bacău, pr. Iosif Sescu i-a avut alături pe Excelenţa sa Petru Gherghel, episcop de Iaşi, pe episcopul auxiliar Aurel Percă, pr. Iosif Işvanca, pr. Ioan Caităr, precum şi alţi preoţi care au ţinut să-i fie alături. Pr. decan de Bacău Isidor Dâscă a prezentat o scurtă biografie a pr. Iosif Sescu, exprimându-şi totodată mulţumirea pentru darul de a-l avea în parohie, şi i-a mulţumit pentru munca pe care o depune la altar şi în scaunul de spovadă. Predicator a fost pr. Iosif Păuleţ, decan de Trotuş, care a subliniat importanţa jertfei în viaţa sacerdotală. Excelenţa sa Petru Gherghel i-a mulţumit pr. Iosif Sescu pentru anii grei de activitate şi devotament în lupta cu prigoana sistemului totalitar şi pentru întreaga activitate pastorală a vieţii sale dăruite lui Cristos. La sfârşit, pr. Iosif Sescu a mulţumit personal tuturor celor care i-au fost alături şi într-un mod cu totul special i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru darul vieţii şi pentru darul chemării la viaţa sacerdotală.

În contextul în care pr. Iosif Sescu anul trecut a celebrat şi jubileul de 50 de ani de preoţie, întreaga comunitate din Bacău îi transmite pe aceasta cale un călduros şi un sincer "La mulţi ani!", iar Mântuitorul să-i răsplătească munca din secerişul său.

Pr. Alfons-Eugen Zelionka