Sâmbătă, 22 ianuarie 2011, la oratoriul salezian "Don Bosco" din Bacău, a avut loc un turneu de ping-pong organizat de Acţiunea Catolică a Copiilor în colaborare cu salezienii "Don Bosco".

Obiectivul principal al zilei a fost cunoaşterea şi consolidarea legăturii dintre copiii si animatorii din zona Bacău pentru buna desfăşurare a unui nou an plin de activităţi.

Ziua a început cu primirea tuturor copiilor şi animatorilor bucuroşi şi nerăbdători să înceapă prima ediţie a turneului de ping-pong. Până la formarea grupelor de joc, copiii au avut ocazia să se cunoască mai bine pregătindu-se cu mici jocuri şi uitându-se la un film despre viaţa lui Don Bosco.

Odată dat startul, copiii s-au bucurat din plin de joc şi de noii prieteni pe care au avut ocazia să îi cunoască.

Spre sfârşit, după mai multe seturi pline de emoţii şi încărcate de bucurie, au fost aleşi primii învingători ai turneului.

În afară de premiile acordate (diplome, tricouri, medalii, dulciuri), fiecare copil a primit câte un premiu de consolare împreună cu câteva amintiri din acea zi, plecând acasă fericiţi şi cu gândul la următoarea întâlnire la care vor participa.

Mulţumim bunului Dumnezeu pentru momentele trăite în această zi şi, de asemenea, mulţumim şi organizatorilor că am avut ocazia să fim din nou în comuniune, copiii împreună cu animatorii.

Hei copilărie, ACC e bucurie!

Adriana Radu

*

Mai multe imagini de la acest eveniment: http://picasaweb.google.com/danyelbalan/PingPong#