Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău a găzduit, sâmbătă, 4 aprilie 2009, o sesiune a Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli, având drept scop analiza activităţii învăţământului religios din Dieceza de Iaşi şi, de asemenea, promovarea unor noi activităţi pentru un cât mai bun demers al procesului instructiv educativ religios.

După momentul de rugăciune, pr. prof. univ. dr. Iosif Bisoc, OFMConv., inspector şcolar diecezan, a transmis membrilor oficiului salutul şi binecuvântarea Preasfinţitului Petru Gherghel, episcop de Iaşi, şi a Preasfinţitului Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.

Ordinea de zi a avut ca subiecte: locul disciplinei Religie în noile planuri-cadru; prezentarea noutăţilor de la grupul de lucru pentru programa şcolară şi manuale; organizarea olimpiadei interjudeţene; consfătuirea profesorilor de religie - Iaşi; statutele profesorilor, părinţilor şi elevilor; organizarea de simpozioane, sesiuni de referate şi comunicări; noutăţi în activitatea grădiniţelor.

După citirea procesului verbal al ultimei întâlniri a Oficiului, pr. prof. univ. dr. Iosif Bisoc, a prezentat materialele extracurriculare care au încununat performanţele activităţilor realizate în învăţământul religios: revistele "Lăsaţi copiii să vină la mine"; "Educatorul creştin" şi cd-ul "Zâmbet pentru mama".

Doamna profesor dr. Violeta Apostu a prezentat locul religiei în noile planuri cadru - specificând că disciplina Religie face parte din trunchiul comun al noilor planuri cadru la etapele şcolare: primar, gimnazial şi liceal.

Pr. dr. Alois Hîrja a prezentat materialul realizat de grupul de lucru cu privire la programe şcolară clasele I-XII şi manuale, a greutăţilor întâmpinate, dar şi realizările obţinute, în urma întâlnirii desfăşurate la Bacău, în perioada 4-5 februarie 2009.

S-au făcut precizări cu privire la organizarea etapei interjudeţene a Olimpiadei de religie ce va avea loc la Roman, la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi" în perioada 1-3 mai 2009. La această etapă, vor participa din judeţele ţării, elevii claselor VII-XII care s-au clasificat pe primul loc si au obţinut notă peste 9,00 la etapa judeţeană.

Au fost făcute precizări cu privire la: consfătuirea anuală a profesorilor de religie ce se va desfăşura la catedrala Episcopiei de Iaşi în ziua de 26 aprilie 2009; modalitatea de a conferi profesorilor de religie acordul cultului în vederea predării religiei în şcoală (missio canonica); organizarea exerciţiilor spirituale a profesorilor de religie; organizarea de simpozioane, sesiuni de referate şi comunicări.

Doamna educatoare Carmen Nedelcu, expert şcolar, a prezentat activitatea grădiniţelor confesionale, problemele cu care se confruntă acestea în contextul reformei învăţământului românesc actual, realizările şi performanţele obţinute, dar şi obiectivele de viitor; au fost făcute precizări cu privire la importanţa formării continue a cadrelor didactice.

Membrii Oficiului au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi precum şi pe pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău.

S-a propus ca următoarea sesiune ordinară a Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli să se desfăşoare în ziua de 6 iunie 2009, la Iaşi.

A consemnat pr. Alfons-Eugen Zelionka