Pentru credincioşii din Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău, Săptămâna Sfântă a fost o perioadă fructificată la maxim.
Duminică, 20 martie 2016, atunci când am sărbătorit Duminica Floriilor, în parohia noastră a avut loc încheierea misiunilor populare care au avut ca scop înţelegerea şi punerea în practică a milostivirii - "Milostivi precum Tatăl" - misiuni ţinute de pr. Cornel Cadar. Atât credincioşii din parohie cât şi cei care ne-au urmărit prin intermediul transmisiunilor online au putut să mediteze timp de opt zile asupra unei teme actuală şi foarte necesară. Misiunile s-au încheiat cu primirea indulgenţei plenare.
În aceeaşi zi de 20 martie, s-a celebrat şi Ziua Tineretului la nivel local. La Liturghia de la ora 18 tinerii băcăuani şi-au putut exprima recunoştinţa şi şi-au manifestat credinţa tânără participând la o Liturghie specială, iar după Liturghie, ei împreună cu păstorii lor au participat la Calea sfintei cruci pe străzile Bacăului.
Credincioşii noştri o dată ce au început Săptămână Mare, au avut şi posibilitatea de a simţi milostivirea lui Dumnezeu prin intermediul sacramentului Spovezii în numeroasele ore în care preoţii au fost la dispoziţia lor. După ce preoţii parohiei au participat cu mic cu mare la Liturghia crismei din Joia Mare de la Iaşi, seară s-a început Triduumul pascal prin Liturghia Cinei Domnului prezidată de părintele paroh şi decan, Isidor Dâscă, Liturghie în care un loc deosebit l-a avut ritualul spălării picioarelor prin care s-a accentuat Euharistia ca slujire. După sfânta Liturghie, copii, persoanele consacrate, tinerii, dar şi adulţii au avut posibilitatea, pe rând, să-l adore pe Isus din preasfântul sacrament timp de mai multe ore.
În Vinerea Sfântă după o nouă zi de spovezi, seara a avut loc celebrarea Pătimirii Domnului. Credincioşii au putut să-şi amintească de suferinţele lui Cristos prin cântarea Patimii după evanghelistul Ioan, prin dezvelirea şi apoi adorarea sfintei cruci, simbol al mântuirii.
Această perioadă lungă de pregătire sufletească din timpul Postului Mare a culminat cu Vigilia Pascală. Biserica a ajuns să fie neîncăpătoare pentru credincioşii dornici să trăiască Învierea în sufletele care au parcurs calea convertirii. Celebrarea a început cu toţi preoţii din parohie în faţa Bisericii "Ss. Petru şi Paul" unde s-a binecuvântat focul, de la care s-a aprins lumânarea pascală. Lumina de la lumânările credincioşilor care se aprindeau treptat risipea tot mai mult întunericul din biserică şi lumina chipurile credincioşilor pe feţele cărora se vedea dorinţa după Cristos cel înviat. După preconiu pascal intonat de părintele diacon Andrei Stolnicu au urmat lecturile şi psalmii care ne-au vorbit despre faptele minunate ale lui Dumnezeu din Vechiul Testament.
Intonarea "Gloria" de către părintele paroh şi decan, Isidor Dâscă, a făcut ca biserica să fie inundată de lumină şi de cântec, semn al învierii lui Cristos, bucurie pe care au împărtăşit-o toţi credincioşii.
Întreaga Liturghie a fost animată de corul parohial dirijat de părintele Ciprian Antălucă şi de acordurile orgii clasice. Sărbătoarea Paştelui a continuat şi după Liturghie când credincioşii împreună cu preoţii de la altar au mers în procesiune pe străzile Bacăului pentru a vesti că "Isus a înviat" prin cântece şi rugăciuni.
În ziua Paştelui, la 10.30 am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Preasfinţitul Aurel Percă, care a binevoit să celebreze sfânta Liturghie a Paştelui împreună cu părintele decan şi ceilalţi preoţi din parohie. Preasfinţitul Aurel a accentuat în cadrul predicii faptul că credinţa în Cristos cel înviat i-a motivat mai ales pe sfinţi, cei care au dat mărturie cu mult curaj despre crezul lor, de aceea şi noi să împărtăşim din exemplul şi credinţa lor.
Putem spune că au fost zile cu adevărat pline de har şi de binecuvântări. Fie ca roadele de care au beneficiat credincioşii să trezească recunoştinţă în inimi şi generozitate faţă de ceilalţi pentru a fi Biserica lui Cristos cel înviat!
Redacţia Biserica şi viaţa
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20-27 martie: Bacău: Săptămâna Sfântă şi plină de roade
