Credincioşii din Parohia "Sf. Cruce" au condus momentele de rugăciune desfăşurate marţi, 7 decembrie, în biserica "Ss. Petru şi Paul" din Bacău cu ocazia sosirii Icoanei Maicii Domnului de la Cacica. Câteva mii de credincioşi s-au apropiat în această zi de icoană pentru a o venera.
Încă din zorii zilei de marţi, 7 decembrie, credincioşii din Bacău, dar şi din împrejurimi, s-au îndreptat spre biserica "Ss. Petru şi Paul", unde pentru câteva zile se află Icoana de la Cacica, în pelerinajul ei prin parohiile Diecezei de Iaşi.
Pe parcursul zilei un şir neîntrerupt de credincioşi, atât catolici cât şi ortodocşi, s-au apropiat de icoană pentru a-şi arăta veneraţia faţă de Maica Domnului. Preoţii şi credincioşii din Parohia "Sf. Cruce" au condus momentele de rugăciune, în special sfântul Rozariu. La ora 17.00 a fost organizat un moment de rugăciune mariană, condus de pr. Iosif Comoraşu, parohul comunităţii.
A urmat apoi Liturghia solemnă de la ora 18.00, la care predicator a fost pr. Emanuel Dumitru, vicar într-o parohie din Bucureşti. Părintele, după ce le-a propus credincioşilor să recite împreună rugăciunea Adu-ţi aminte, a vorbit despre încrederea cu care trebuie să alerge orice creştin la Preacurata. Predicatorul a amintit apoi câteva experienţe personale legate de sanctuarul din Cacica şi a încheiat invitându-i pe credincioşi să nu contenească să se îndrepte "cu încredere" spre Maica Domnului şi a noastră.
Până spre ora 21.00 biserica a rămas deschisă, timp în care credincioşii, în număr mare, s-au apropiat de icoana Preacuratei, au sărutat-o şi au atins de ea diferite obiecte.
În această săptămână, la iniţiativa Centrului de Îngrijire la Domiciliu, se desfăşoară şi o campanie de strângere de alimente pentru săracii din parohie. În faţa icoanei Sfintei Familii credincioşii aduc sacoşe cu alimente care vor fi împărţite nevoiaşilor în apropierea Crăciunului.
Miercuri, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, va fi rândul credincioşilor din Parohiile "Fer. Ieremia" şi "Sf. Francisc" să se apropie şi să conducă momentele de rugăciune. După Liturghia de seară, la care este aşteptat să sosească şi PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, va avea loc procesiunea cu icoana pe străzile oraşului.
Redacţia Biserica şi Viaţa
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7 decembrie: Bacău: Peregrinatio Mariae. A treia zi
