Duminică, 16 noiembrie 2014, în prezenţa unui număr mare de preoţi, înconjurat de părinţi, rude, prieteni, şi însoţit de comunitatea natală din Parohia "Sfânta Cruce" din Bacău, pr. Lucian-Petru Petrea a celebrat prima sa sfântă Liturghie.
Comunitatea, împreună cu preoţii parohiei şi cei invitaţi, l-a aşteptat pe neoprezbiter cu emoţie şi, după salutul de bun venit, l-a rugat să le ofere o primă binecuvântare.
Predicatorul, pr. Eugen Budău, i-a reamintit părintelui obligaţiile care decurg din această nobilă misiune încredinţată de Dumnezeu şi l-a invitat să folosească bine talanţii pe care Stăpânul i-a încredinţat sfinţiei sale.
La finalul Liturghiei, după mulţumirile preoţilor din altar şi a comunităţii, părintele primiţiant a dorit să aducă şi mulţumirea sa tuturor celor care l-au susţinut în drumul său de formare.
Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-l însoţească continuu pe pr. Lucian în activitatea sa şi să-l binecuvânteze cu harurile necesare pentru a putea duce la bun sfârşit lucrarea ce i-a fost încredinţată.
Pr. Lucian-Petru Petrea s-a născut la 10 martie 1982, la Bacău. După încheierea studiilor gimnaziale, a început formarea sacerdotală la Liceul Franciscan din Roman. După câţiva ani de formare la Institutul Franciscan, a mers la Roma unde şi-a definitivat studiile şi a obţinut licenţa în teologie la Facultatea din Lateran. A fost sfinţit diacon la 26 decembrie 2010, iar preot la 26 octombrie 2014. Este încardinat în Dieceza din Rieti, Italia, unde va şi activa ca preot.
Comunitatea Bacău "Sfânta Cruce"
