În biserica "Ss. Petru şi Paul" din Bacău s-au întâlnit pentru a-i adresa mamei cereşti o rugăciune numeroşi tineri catolici, dar şi ortodocşi, care învaţă în liceele băcăuane. Evenimentul s-a desfăşurat joi, 20 mai 2010, începând cu ora 14.15, şi i-a avut drept iniţiatori pe profesorii de religie.
Iniţiativa organizării unui asemenea eveniment a aparţinut profesorilor de religie catolică: Adina Cojocaru, Tereza Herciu, Ana Pavel, Tereza Palcău, Maricica Bejenaru, Lidia Mârza, Loredana Cojan, Cătălin Jenel Ciobanu. Au participat tineri de la liceele "Vasile Alecsandri", "Anghel Saligny", "Ion Ghica", "N.V. Karpen", "Vrânceanu", Grupul Şcolar "D. Mangeron", "Letea", "Mihai Eminescu" din Bacău.
La picioarele Mariei, mama noastră cerească, conduşi de părintele Petru-Sebastian Tamaş şi profesori, liceenii şi-au exprimat supunerea şi recunoştinţa prin reflecţii, rugăciuni, cântări.
Încrezători, au cerut Mariei, să le conducă paşii pe cărări drepte, să le fie imbold spre ţeluri sacre, să le dea curaj şi tărie în faţa obstacolelor şi să le fie scut de apărare împotriva primejdiilor sufleteşti şi trupeşti.
Tinerii cu inimi iubitoare au invocat-o pe Maria ca Maică a tăcerii sfinte, a reculegerii perpetue, a ascultării şi solidarităţii, Maică a celor ce spun DA voinţei lui Dumnezeu, Maică purtătoare a Cuvântului divin.
Conştienţi de misiunea lor, ca martori ai lui Cristos în lume, tinerii s-au rugat Mariei, Maica Bisericii, pentru episcopi, preoţi, persoane consacrate şi laici, ca împărăţia lui Dumnezeu să fie prezentă prin Biserică, în lumea de azi, zbuciumată şi derutată.
Recunoscători lui Dumnezeu pentru măreţia şi puterea mijlocirii Mamei cereşti, liceenii au cerut iertare pentru momentele când s-au dovedit fii nedemni ai Mariei şi au implorat harul de a rămâne mereu sub ocrotirea şi ajutorul ei şi de a o putea imita în umilinţă, ascultare şi curăţie sufletească.
"A fost foarte frumos că ne-am întâlnit noi, liceenii, şi ne-am rugat Preasfintei Fecioare Maria. De asemenea, mi-a plăcut că am fost numai tineri. Rugăciunile au fost foarte frumoase, te făceau să te gândeşti la ceea ce eşti şi să te regăseşti... Apoi ideea de a spune rozariul jumate o parte de biserică, iar jumate cealaltă parte a fost extraordinară, ne-a implicat mai mult..." (Ioana-Daniela)
"Cel mai mult mi-a plăcut că parcă eram într-o armonie perfectă. Toţi ne rugam, era rugăciunea care ne unea într-un singur glas adresat mamei cereşti. Apoi mi-a plăcut că am fost acompaniaţi atât de orgă cât şi de chitară... Eram aşa de pătrunşi, încât nimic nu ne-a întrerupt din rugăciune" (Alexandra)
"Totul a fost aşa de impresionant şi atât de frumos Aveam aşa de multe emoţii când am cântat la chitară..." (Cornelia)
"Numărul mare al tinerilor care se rugau, care au fost implicaţi... Unii mai curajoşi, alţii mai emoţionaţi ne-am adresat mamei cereşti cu voce tare, purtând gândul tuturor..." (Francesca)
Redacţia Biserica şi Viaţa
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20 mai: Bacău: Liceenii se roagă împreună mamei cereşti
