Bacău: Invitaţie la Ziua Porţilor Deschise la Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif"
Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău organizează Ziua Porţilor Deschise sâmbătă, 18 aprilie 2026. Evenimentul se adresează elevilor de clasa a VIII-a care doresc să urmeze cursurile acestei şcoli.
Într-un context social în care valorile autentice sunt adesea puse în umbră, iar provocările educaţionale devin tot mai complexe, Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău îşi propune să descopere şi să cultive darurile înnăscute ale fiecărui tânăr, considerându-le expresii ale vocaţiei personale.
Prin programele sale educaţionale, colectivul colegiului îşi asumă misiunea de a contribui la formarea integrală a tinerilor, punând temeliile dezvoltării lor umane, intelectuale şi spirituale, în vederea unei vieţi armonioase şi împlinite.
Pentru anul şcolar viitor, 2026-2027, şcoala noastră oferă posibilitatea înscrierii în clasa a IX-a pe următoarele locuri:
- 24 de locuri la profilul teologic (atât băieţi, cât şi fete)
- 52 de locuri la profilul matematică-informatică
- 52 de locuri la profilul ştiinţe sociale
Aşadar, dacă eşti în căutarea unui liceu bun care să îţi ofere o perspectivă de viitor, te aşteptăm să ne vizitezi sâmbătă, 18 aprilie 2026. Înscrierile se fac în parohiile de provenienţă.
Programul va începe la ora 10:00 şi se va desfăşura la sediul Colegiului Naţional Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău, situat pe strada Calea Moldovei, nr. 233.
Pentru alte informaţii suplimentare: pr. Liviu-Marian Focioroş, tel. 0750/197579.
Pr. Liviu-Marian Focioroş
