Miercuri, 19 august 2015, la Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău a avut loc întâlnirea seriei de preoţi care au fost sfinţiţi în anul 1968.

Această sărbătoare a fost prilejuită de aniversarea a 70 de ani de viaţă a pr. Dumitru Farcaş. Preoţii invitaţi, împreună cu Înaltpreasfinţitul Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, s-au adunat la amiază, l-au felicitat şi i-au urat mulţi ani de activitate părintelui Dumitru. Pe parcursul zilei au petrecut timpul împreună împărtăşind din experienţa personală şi amintindu-şi cu plăcere de momentele frumoase.

Preoţii care au fost prezenţi sunt pr. Ioan Beşleagă, pr. Petru Beţa, pr. Ioan Ciurea, pr. Mihai Enaşel, pr. Isidor Mărtincă, pr. Vladimir Petercă, pr. Ion Purcaru, pr. Vasile Rediu şi Înaltpreasfinţitul Ioan Robu. Din această serie mai fac parte pr. Anton Lucaci şi pr. Eugen Bortoş care nu au putut fi prezenţi din motive obiective.

Întâlnirea a culminat cu participarea preoţilor din seria 1968 la sfânta Liturghie prezidată de Înaltpreasfinţitul Ioan Robu la ora 18, la care a participat şi un număr mare de credincioşi.

Această întâlnire a seriei preoţilor sfinţiţi în 1968 continuă şi pentru zilele următoare cu diferite momente de comuniune şi împărtăşire fraternă.

Pr. Paul Căliman

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 august: Bacău: Întâlnirea seriei de preoţi sfinţiţi în anul 1968