Bacău: "Îndrăzneşte să visezi" cu copiii din Parohia "Sfânta Cruce"
"Îndrăzneşte să visezi"... sunt cuvintele pe care le-au strigat în cor timp de o săptămână cei aproximativ 100 de copii şi 20 de animatori coordonaţi de pr. Giurgică Valentin în cadrul mini-GREFului, activitate desfăşurată în perioada 3-8 septembrie 2018, în curtea Parohiei "Înălţarea Sfintei Cruci" din Bacău.
Sufletele tinere din această parohie şi-au petrecut ultima săptămână din vacanţa de vară visând, încurajate fiind de către invitaţi care, la rândul lor, au visat şi care, în momentul de faţă, îşi trăiesc visul.
În prima zi, cei de la ISU Bacău i-au învăţat pe participanţi câteva manevre de prim ajutor, le-au explicat ce înseamnă pirotehnia şi le-au arătat cum este îmbrăcat şi ce instrumente foloseşte un pompier. În a doua zi, doi piloţi de la Baza Aeriană 95 le-au prezentat copiilor ce presupune viaţa la înălţime. În a treia zi a fost atinsă o coardă mai sensibilă de către reprezentanţii CARITAS, care au vorbit despre ceea ce înseamnă a ajuta făcând voluntariat. În următoarea zi, poliţistul Emilian Doboş i-a învăţat ce presupune siguranţa şi cum poate fi apărată, iar în a cincea zi Cătălin Benchea, muzician, a povestit cum i s-a născut iubirea pentru muzică şi a demonstrat cât de puternică este această iubire, încheind într-o manieră frumoasă, cântând la orgă. A fost susţinut prin intermediul dansului.
Dacă datorită acestor invitaţi copiii au descoperit că visele lor sunt o adevărată comoară, li s-a oferit ocazia să caute o altfel de comoară în cadrul căutării de comori organizate sâmbătă, 8 septembrie, în pădurea de la Valea Seacă.
Totodată, în fiecare zi, participanţii au avut parte de multe jocuri, o atmosferă plăcută, şi o gustare asigurată de binefăcătorii noştri, cărora le mulţumim şi le promitem că îi purtăm în rugăciunile noastre.
De asemenea, mulţumiri tuturor persoanelor care au făcut posibilă această activitate chiar şi prin simpla prezenţă!
Raluca Antal-Vaida