Sâmbătă, 23 august 2014, la Bacău în Parohia "Sfântul Nicolae" s-a celebrat cea de-a doua întâlnire diecezană a familiilor. Au fost prezenţi PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, PS Cornel Damian, episcop auxiliar al Arhidiecezei de Bucureşti, un mare număr de preoţi şi persoane consacrate şi circa 500 de familii din întreaga dieceză. Acestor familii, la sfânta Liturghie, li s-au mai adăugat alte circa 700 de familii din parohiile din Bacău. Ineditul zilei l-au constituit cele 40 de perechi de miri care s-au căsătorit anul acesta, îmbrăcaţi, mare parte dintre ei, în mire şi mireasă.

Asemenea familiei adunate în jurul mesei aburind de prospeţimea mâncării pregătite cu iubire, Dieceza de Iaşi şi-a adunat marea familie a familiilor în jurul mesei Cuvântului şi a Euharistiei. Nu a fost nuntă şi nici botez, ci a fost, aşa cum am notat deja, a doua întâlnire diecezană a familiilor.

După ce, cu o seară înainte, totul a fost anticipat cu o oră de adoraţie coordonată de către Uniunea Mamelor Creştine, încă de dimineaţă, după ce au trecut pe la centrul de primire, asemenea copiilor înainte de binecuvântatul prânz, fiecare familie prezentă şi-a căutat cu grijă un loc, de unde să poată sorbi cu atenţie din primul fel, cateheza despre familie, darul şi speranţa lui Dumnezeu, a Bisericii şi a societăţii, hrană împărţită cu multă atenţie şi delicateţe de către PS Cornel Damian, episcopul auxiliar al Arhidiecezei de Bucureşti. Preasfinţitul a fost anticipat de către familia Ştefan şi Monica Giurgilă, care a împărtăşit celor prezenţi din experienţa vieţii lor de familie.

Acesta avea să fie doar un aperitiv, pentru că porţia consistentă urma să se primească în cadrul sfintei Liturghii concelebrată de către cei trei episcopi prezenţi, PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, şi PS Cornel Damian, înconjuraţi cu multă bucurie de către preoţii diecezei, dar şi de marea şi bogata familie a familiilor diecezei.

O familie tânără din Bacău i-a salutat pe episcopii, preoţii şi familiile prezente subliniind frumuseţea vieţii de familie şi necesitatea ca ea să rămână aşa cum o doreşte Biserica "sanctuarul iubirii şi al vieţii".

La ofertoriu, cei care au purtat darurile spre altar a fost o familie întreagă, părinţi şi copii, aducând fiecare, pe lângă un dar specific şi entuziasmul sau preocupările inerente.

La final, imaginea întâlnirii a fost luată de către un grup din Parohia Butea însoţit la celebrare de către parohul comunităţii, pr. Petru Blaj, dar şi de primarul comunei, care vor fi organizatorii următoarei ediţii.

Şi pentru că o întâlnire atât de familiară nu putea să se termine doar cu un "prânz", s-a trecut la discuţii, de altfel, ca orice masă care îi adună în jur pe părinţi şi copii, loc al comunicării, al împărtăşirii bucuriilor şi necazurilor.

După-amiază au avut loc discuţiile pe ateliere. Teme precum "Familia, realitate naturală", coordonată de către pr. Calin Sechelea, din Eparhia de Cluj-Gherla, "Căsătoria şi fecunditatea", prezentată de către Asociaţia "Familia şi Viaţa", "Teologia trupului", teologia implementată de către sfântul Ioan Paul al II-lea, subliniată cu mare profesionalism de către familia Marius şi Ileana Maier de la Cluj, "Familia şi munca", muncită de către pr. dr. Felician Tiba, "Familia, suferinţa şi iertarea", propusă de către doamna Eugenia Dămătar, masterand la Institutul Pontifical "Ioan Paul al II-lea", studii despre Căsătorie şi Familie din Roma, şi, nu în ultimul rând, o temă dragă tuturor, "Familia, leagănul vocaţiei", prezentată nu doar cu profesionalism, ci şi cu mult entuziasm de către PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, toate acestea au avut rolul de a mări şi mai mult bucuria întâlnirii, constituind în acelaşi timp o ocazie inedită de îmbogăţire reciprocă.

Între timp un grup de tineri animatori din Parohia "Sfântul Nicolae" a organizat o suită de jocuri cu toţi copiii prezenţi.

O valenţă aparte au avut mărturiile care au presărat concluziile atelierelor. Intervenind pe rând, fie familia Tiba, fie familia Budău, fie tânăra Andreea, care a împărtăşit din experienţa întâlnirii ei cu Dumnezeu şi cu adevăratele valori ale credinţei, cu toţii au trezit, în acelaşi timp, interes, dar şi o mare emoţie.

"Familia - a precizat Preasfinţitul Cornel în cadrul predicii - trebuie să fie sanctuar de rugăciune. Doar în rugăciune soţii pronunţă cel mai autentic «Te iubesc!»".

Avem misiunea nobilă de a susţine familia, de a o ajuta în momentele ei dificile, de a o ajuta să completeze iubirea ei limitată cu iubirea veşnică a lui Dumnezeu. Avem nevoie de familie aşa cum organismul are nevoie de aer. Ne trebuie familia pentru că, fără ea, nici societatea, nici Biserica şi nici o altă fiinţă de pe acest pământ nu-şi poate motiva raţiunea de a fi. În ea, în familie, Dumnezeu a găsit spaţiul cel mai potrivit pentru a ne învăţa ce înseamnă iubirea care duce la viaţă, mai mult, în ea, iubirea este viaţa, iar viaţa este iubirea.

Mulţumim părintelui decan Isidor Dâscă pentru găzduire şi participarea efectivă, pr. Iulian Robu, care s-a ocupat de logistica necesară, şi tuturor celorlalţi preoţi de la Parohia "Sfântul Nicolae" pentru sprijinul acordat. De asemenea, un sincer mulţumesc tinerilor, corului şi tuturor celor care au contribuit la frumuseţea zilei.

Într-o lume în care familia şi iubirea, liantul care o uneşte, se denaturează din ce în ce mai mult, Dieceza de Iaşi a decis s-o adune din nou în jurul mesei, s-o asculte, s-o încurajeze, s-o mângâie şi să o îmbrăţişeze... pentru că Dieceza de Iaşi, prin păstorii ei, preţuieşte familia!

Pr. dr. Felician Tiba,
director al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi a Laicilor

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23 august: Bacău: Familia - dar şi speranţă

* * *

PS Petru Gherghel: Familia creştină în centrul atenţiei

Comunicat de presă: Întâlnirea diecezană a familiilor va avea loc la Bacău (23 august)

Bacău: Întâlnirea Diecezană a familiilor - programul zilei (23 august)

Familia lungeşte viaţa

Spre Bacău cu "Familia, dar şi speranţă", la a doua Întâlnire Diecezană a Familiilor (23 august)

Bacău: Noutăţi pentru Întâlnirea Diecezană a Familiilor

Spre întâlnirea Diecezană a Familiilor de la Bacău: Familia, o realitate naturală