Seminarul Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău a fost gazda unui grup de 40 de surori din Institutul Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" care, în perioada 11-18 iulie 2014, au făcut un curs de formare şi exerciţii spirituale ţinute de pr. Eduard Patraşcu, paroh de Traian (NT), şi pr. Petru Sebastian Tamaş, formator la casa "Xaverianum" din Iaşi.

Mulţumim bunului Dumnezeu pentru zilele frumoase pe care ni le-a dăruit la exerciţiile spirituale. Oprindu-ne din activităţile noastre zilnice, l-am reîntâlnit pe Isus şi cu ajutorul preoţilor predicatori, cărora le mulţumim pentru disponibilitate.

În zilele de formare, pr. Eduard Patraşcu ne-a vorbit despre rolul şi importanţa femeilor atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, şi ne-a invitat să o luăm ca model mai ales pe sfânta Fecioară Maria, care a fost slujitoarea prin excelenţă a lui Isus.

Printre alte teme, la exerciţiile spirituale, pr. Petru Sebastian Tamaş, a adus în discuţie tema bucuria şi crucea în viaţa persoanei consacrate şi ne-a recomandat să ne amintim de prima profesiune, de visele şi bucuria cu care am pornit pe drumul slujirii, pentru a face comparaţie cu visele şi bucuriile din inima noastră în momentul prezent.

Grija persoanei consacrate trebuie să fie aceea de a nu-şi pierde entuziasmul şi bucuria în slujire, pentru că se poate contamina uşor de tristeţea şi preocupările pe care le are lumea de astăzi, în loc să o contamineze ea cu bucuria lui Cristos. Dar să nu-şi piardă curajul pentru că Isus a ales-o din lume, pentru lume, pentru ca prin ea Isus să se facă auzit, văzut şi cunoscut.

Sr. Maria Patraşcu, SCMP

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 11-18 iulie: Bacău: Exerciţii spirituale pentru surori