Bacău: Campus vocaţional "Visul lui Dumnezeu pentru tine" la Seminarul "Sfântul Iosif"

În perioada 29-31 martie 2019, Seminarul "Sfântul Iosif" din Bacău şi-a deschis porţile pentru 87 de adolescenţi de clasa a VIII-a proveniţi din 40 de parohii ale Diecezei de Iaşi şi din Arhidieceza de Bucureşti, pentru a încerca să descopere planul lui Dumnezeu pentru vieţile lor. La încheierea campusului a fost prezent şi PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.

Vineri, 29 martie, cu mult entuziasm, participanţii au început să păşească încă de la orele amiezii pe porţile seminarului, descoperind, cu ajutorul seminariştilor ambientul în care se formează actualmente cei 65 de seminarişti. A urmat un moment de rugăciune în care am parcurs împreună calea sfintei Cruci, cerând de la bunul Dumnezeu harul de a ne ajuta să descoperim calea pe care el ne cheamă să o urmăm. Programul a continuat şi după cină prin diverse momente de destindere: film, fotbal şi alte activităţi recreative.

Ziua de sâmbătă a început cu sfânta Liturghie de dimineaţă şi a avut ca punct central tema campusului, "Visul lui Dumnezeu pentru tine", abordată de părintele Marius Cojan, asistent spiritual la seminar. Părintele i-a introdus pe adolescenţi în tematica vocaţiei şi a abordat modul în care Dumnezeu cheamă astăzi. După acest moment catehetic, ministranţii s-au împărţit pe grupuri mici pentru discuţii şi dezbateri asupra aceleiaşi teme.

Modul concret în care se formează seminariştii a fost prezentat, începând cu ora 12.00, de către părintele Tarciziu Grădinaru, profesor şi formator la seminarul nostru. Astfel, ministranţii au putut afla efectiv care este programul şi activităţile fundamentale pe care le parcurg seminariştii în fiecare zi.

După-amiaza zilei de sâmbătă a fost rezervată pentru diferite concursuri şi jocuri recreative care au dus la o interacţiune mai bună între ministranţi şi seminarişti.

În ultima zi de campus ne-am bucurat de prezenţa Preasfinţitului Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, care a prezidat sfânta Liturghie de la ora 10.30 şi i-a invitat pe ministranţi să se deschidă la chemarea lui Dumnezeu şi să descopere visul pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare dintre ei. La începutul Liturghiei, părintele director, Anton Săboanu, a salutat prezenţa Preasfinţitului şi a ministranţilor în comunitatea seminarială.

Imediat după sfânta Liturghie a urmat o scurtă scenetă pregătită de către seminarişti care au încercat să redea experienţa vocaţională a unui elev numit Andrei, actualmente preot. Aceste zile s-au încheiat odată cu masa de prânz, acolo unde au fost înmânate şi diplomele pentru cei mai buni jucători de tenis de masă şi de biliard.

În speranţa că aceste zile de campus au fost de folos pentru toţi participanţii, o rugăm pe sfânta Fecioară Maria, Maica chemării noastre sfinte, să mijlocească pentru toţi harul de şti să facă alegerile bune în viaţă şi mai ales de a împlini visul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre ei.

Redăm în continuare mărturia câtorva dintre participanţii la acest campus:

  • "Visul meu de a experimenta viaţa seminariştilor a fost atins. Atmosfera din seminar a fost una familială. Pot spune că aceste trei zile m-au provocat să mă gândesc mai mult la viitorul meu. Totodată, sper ca ceea ce am trăit la seminar să devină un început de drum" (Paul-Gabriel Abraham, Parohia "Fericitul Ieremia" - Chitila, Bucureşti).

  • "Experienţa pe care am trăit-o la seminar a fost foarte plăcută. Catehezele pe care le-am ascultat m-au făcut să mă gândesc la viitor. Am legat aici noi prietenii cu ocazia jocurilor. Chiar şi mâncarea a fost foarte bună. Programul a fost accesibil şi nu foarte încărcat, iar activităţile au fost foarte frumoase" (Andrei Călugăru, Parohia "Sfântul Mihail Arhanghelul" - Săbăoani).

  • "Experienţa pe care am trăit-o în campusul vocaţional organizat de Seminarul Romano-Catolic «Sfântul Iosif» - Bacău a fost una fantastică. Am descoperit un loc minunat, un loc în care îl simţi pe Dumnezeu mai aproape de tine. Preoţii care erau acolo sunt nişte oameni deosebiţi, blânzi şi buni care îl au pe Duhul Sfânt întotdeauna în sufletele lor. Locul cel mai atractiv pentru mine din incita clădirii a fost şi va rămâne capela în care mă prezentam, pe lângă dimineaţa, seara şi la sfânta Liturghie, în fiecare moment al zilei pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu. Mâncarea a fost fabuloasă, pregătită de măicuţe cu mâini de aur. Seminariştii erau nişte oameni foarte calmi şi aveau un limbaj exemplar. Ei căutau întotdeauna metode de a ne împrieteni între noi şi a ne prezenta clădirea. Atmosfera din seminar era una calmă, iar ea te ducea într-o comuniune mai bună cu sfinţii. Directorul era o persoană binedispusă care era îi călăuzeşte de elevi în drumul lor vocaţional. În aceste trei zile am avut parte şi de experienţe minunate: am luat parte la prima sfântă Liturghie catolică în limba română şi l-am întâlnit pe episcopul auxiliar Aurel Percă. Impresia care o am despre Seminar este una pozitivă. Dacă ar fi fost după mine nu aş mai fi plecat de acolo niciodată. Mă voi întoarce întotdeauna cu mare drag!" (Petruţ Vaszi, Coşnea).

Pr. Raimond-Tiberiu Iancu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29-31 martie: Bacău: Campus vocaţional "Visul lui Dumnezeu pentru tine" la Seminarul "Sfântul Iosif"