"Tinere, îţi zic, ridică-te!" (cf. Lc 7,14)
În fiecare an, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului, în Duminica Floriilor, noi, tinerii catolici din Bacău, obişnuiam să sărbătorim uniţi în rugăciune, participând la sfânta Liturghie şi meditând Calea sfintei cruci într-o procesiune pe străzile oraşului. Anul acesta, din pricina pandemiei de coronavirus care a afectat o lume întreagă, suntem provocaţi să descoperim o altă modalitate de a ne păstra tradiţia, în siguranţă.
Vă invităm pe voi, tinerii de toate vârstele şi de pretutindeni, să vă rugaţi alături de noi Calea sfintei cruci duminică, 5 aprilie 2020, la ora 19.00, accesând link-urile:
https://www.facebook.com/bacaucentru
http://media.ercis.ro/bacau.html
https://www.youtube.com/watch?v=2Mks7ayX-Bc
Tema propusă de papa Francisc pentru Ziua Mondială a Tineretului din acest an este "Tinere, îţi zic, ridică-te!"(cf. Lc 7,14). El ne invită să medităm cum tânărul din Nain, din Galileea, a înviat la auzul cuvintelor lui Isus, şi urmându-i exemplul, să facem o schimbare în viaţa noastră, să îl lăsăm pe Dumnezeu să intervină şi să ne ridicăm la auzul cuvintelor sale, fără să ne fie frică de eşec, pentru că: "Numai cel care nu merge nu cade, dar nici nu merge înainte". De asemenea, papa aseamănă această pandemie în discursul care a însoţit binecuvântarea "Urbi et Orbi" cu o furtună care ne obligă să facem un exerciţiu de solidaritate pentru că noi, oamenii, avem nevoie unii de alţii: "Asemenea discipolilor din evanghelie am fost luaţi prin surprindere de o furtună neaşteptată şi furioasă. Ne-am dat seama că suntem în aceeaşi barcă, toţi fragili şi dezorientaţi, dar în acelaşi timp importanţi şi necesari, chemaţi cu toţii să vâslim împreună, având toţi nevoie să ne aducem mângâiere unii altora. Pe această barcă... suntem cu toţii. Asemenea acelor discipoli care vorbesc într-un glas şi spun înfricoşaţi: «Pierim» (Mc 4,38), şi noi ne-am dat seama că nu putem merge înainte fiecare pe cont propriu, ci numai împreună".
De aceea, ne dorim să ne rugăm pentru noi, tinerii, să avem curajul de a ne ridica în faţa încercărilor de zi cu zi, avându-l pe Dumnezeu drept însoţitor. Îi vom aminti, de asemenea, pe toţi cei apropiaţi nouă, de care suntem despărţiţi în această perioadă în contextul izolării la domiciliu, pentru a fi alinaţi de presiunea exercitată de mass-media asupra lor prin intermediul ştirilor, şi, nu în ultimul rând, ne vom ruga pentru ţările cele mai afectate de această "furtună", deoarece noi am descoperit "acea (binecuvântată) apartenenţă comună de la care nu ne putem sustrage: apartenenţa ca fraţi", de care vorbeşte papa tot în discursul care a însoţit momentul de rugăciune.
Raluca Antal Vaida
* * *
Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a XXXV-a Zi Mondială a Tineretului - 2020
