Miercuri, 18 martie 2015, la ora 14.15, în biserica romano-catolică "Ss. Petru şi Paul" din Bacău a avut loc un deosebit moment de rugăciune al liceenilor din Bacău, intitulat Calea crucii pentru viaţă, din cadrul proiectului Marşul pentru viaţă.

Aceasta a fost una dintre activităţile din cadrul Săptămânii pentru viaţă, în care alături de părintele Lucian Adam, inspector şcolar diecezan zona Bacău, şi de părintele Iulian-Gabriel Robu, de elevi ai Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri", Colegiului Naţional "Ferdinand I", Colegiului Naţional de artă "George Apostu", Colegiului Naţional "Gheorghe Vrânceanu", Colegiului Economic "Ion Ghica", Colegiului Tehnic de Comunicaţii "N.V. Karpen", Şcolii Gimnaziale "Spiru Haret", Colegiului "Henri Coandă", Colegiul "Anghel Saligny", împreună cu doamnele lor profesoare de religie l-au însoţit pe Isus pe drumul crucii pentru ispăşirea păcatelor săvârşite împotriva vieţii.

Astfel, 14 adolescenţi au făcut cunoscute celor de vârsta lor scurte mesaje cu privire la importanţa vieţii. În rugăciunile prezentate, s-au rostit cereri speciale pentru încetarea avortului şi conştientizarea faptului că acesta este nu doar un păcat extrem de grav, ci şi o crimă împotriva umanităţii; pentru luminarea medicilor şi asistentelor cu privire la importanţa vieţii oricărui pacient, la responsabilitatea pe care o au faţă de viaţă; pentru conştientizarea acţiunii anticoncepţionalelor şi încetarea utilizării lor; pentru grija deosebită pe care trebuie să o aibă pentru cei bătrâni sau cei bolnavi aflaţi în fază terminală; pentru sprijinul acordat persoanelor maltratate, dispreţuite, umilite, înşelate; atenţia pe care trebuie să o arate faţă de persoanele singure sau aflate în pragul disperării. De asemenea, au cerut de la Dumnezeu harul de a înţelege că sunt chemaţi să fie responsabili de viaţa fiecărui om, că fiecare persoană umană poartă chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi că toţi trebuie să trăiască viaţa în comuniune de iubire şi de fericire veşnică.

În încheiere, părintele Iulian a dorit să le aducă la cunoştinţă liceenilor că viaţa este darul lui Dumnezeu şi că tânăra generaţie trebuie să fie protectoarea vieţii într-o lume dezbinată. De asemenea, le-a fost reamintit faptul că "Săptămâna pentru viaţă" culminează cu activităţile desfăşurate vineri, 20 martie, prin Festivalul luminii pentru că Fiecare viaţă este un dar, şi sâmbătă, 21 martie, Marşul pentru viaţă, unde sunt cu toţii invitaţi pentru a susţine viaţa.

Denisa Feru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 martie: Bacău: Calea crucii pentru viaţă

Conținut extern de la photos.gstatic.com Acest furnizor extern nu poate fi încărcat direct pe ERCIS.