La Casa Salezienilor "Don Bosco" din Bacău, în ziua de sâmbătă, 30 septembrie 2006, a avut loc Adunarea Generală a Acţiunii Catolice din Dieceza de Iaşi, la care au participat reprezentanţii a 41 de asociaţii parohiale, comitetul director şi asistenţii spirituali.

Prima parte a programului a cuprins primirea participanţilor, rugăciunea de deschidere a întâlnirii şi prezentarea unui bilanţ a activităţilor Acţiunii Catolice la nivel de sectoare şi zone, desfăşurate în anul asociativ 2005-2006. Acţiunea Catolică a Copiilor a prezentat activitatea de la Fundu-Răcăciuni, realizată împreună cu Centrul Diecezan Caritas Iaşi. Acţiunea Catolică a Tinerilor a prezentat din zona Bacău campusul de formare de la Gioseni, din zona Iaşi campusul de formare a preşedinţilor de la Huşi, din zona Roman diverse activităţi din Parohia Pildeşti. Acţiunea Catolică a Adulţilor a prezentat campusul diecezan de la Gioseni.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de pr. decan Isidor Dâscă împreună cu preoţii spirituali ai Acţiunii Catolice. La începutul sfintei Liturghii, pr. Isidor a transmis mesajul episcopului Petru Gherghel, care i-a îndemnat pe toţi membrii Acţiunii Catolice să se angajeze în vestirea Cuvântului lui Dumnezeu iar printr-o credinţă vie şi iubire faţă de aproapele să dea mărturie lumii despre prezenţa lui Isus Cristos în Biserică.

Omilia a fost ţinută de pr. Alberto Marson care amintind de maxima sfântului Ieronim: "A ignora Scripturile înseamnă a-l ignora pe Cristos", i-a îndemnat pe cei prezenţi: "Îndrăgostiţi-vă de sfânta Scriptură" care este cuvântul lui Dumnezeu. Isus Cristos este viaţa şi bucuria deplină a tinereţii, a întregii noastre existenţe care clădită pe stâncă şi pe adevăr nu va putea fi distrusă de cursele celui rău.

Referindu-se la cuvintele din cartea lui Qohelet: "Bucură-te, tinere, în tinereţea ta şi fii cu inima veselă cât eşti tânăr; izgoneşte tristeţea din inima ta şi îndepărtează suferinţa din trupul tău; tinereţea şi primăvara vieţii sunt trecătoare. Adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale" (Qoh 11,9-12), pr. Alberto le-a încredinţat membrilor bucuria tinereţii şi a speranţei, ce trebuie manifestată şi dăruită slujirii lui Dumnezeu şi a semenilor.

Pentru a sublinia legătura intimă a credinciosului cu Isus Cristos, ce se naşte din sfânta Euharistie - izvorul bucuriei, pr. Alberto a amintit ce spunea papa Ioan Paul al II-lea în Enciclica Ecclesia de Eucharistia: "Există, aşadar, o analogie adâncă între fiat-ul prin care Maria răspunde la cuvintele îngerului şi amen-ul pe care orice credincios îl rosteşte când primeşte trupul Domnului".

La finalul predicii pr. Alberto i-a îndemnat pe membrii Acţiunii Catolice să-l imite pe Isus Cristos şi să devină adevăraţi "mărturisitori ai prezenţei lui Cristos" în lume.

Partea a doua a zilei a avut un moment formativ prezentat de pr. Felix Roca. A urmat prezentarea, dezbaterea şi votarea proiectului asociativ pentru 2006-2007. Astfel tema anului asociativ este "Mărturisitori ai prezenţei lui Cristos", având ca moto un verset din Evanghelia după sfântul Luca "A intrat să rămână cu ei" (Lc 24,30), iar obiectivele urmărite sunt: centralitatea lui Isus Cristos în viaţa asociaţiei, formarea şi promovarea.

Adunarea Generală diecezană s-a încheiat cu o rugăciune de mulţumire şi de implorare a ajutorului lui Dumnezeu pentru ca membrii Acţiunii Catolice să împlinească toate activităţilor propuse.

Lăcrămioara Boroş