Trei sute de tineri fraţi minori conventuali, din toate comunităţile formative din Europa, s-au reunit la Assisi în perioada 10-14 aprilie 2012, pentru a reflecta asupra actualităţii mesajului sfântului Francisc în lumea contemporană, punându-se un accent particular pe provocările formative şi educative la care tinerii de astăzi sunt chemaţi să răspundă. Au participat tineri fraţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani, din 14 ţări: Croaţia, Germania, Anglia, Italia, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Malta, Franţa, Spania, Turcia şi Liban.

Din România au participat la această întâlnire toţi fraţii studenţi de la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. Ei au fost însoţiţi de fr. Emilian Cătălin, ministrul provincial, de părintele Ioan Horvat, rector formator, şi de ceilalţi fraţi formatori.

Tinerii fraţi au fost primiţi la Assisi - "Sacro Convento" de custodele conventului care i-a salutat şi i-a primit cu multă bucurie în locul care a fost numit de papa Grigore al IX-lea în anul 1230 "Caput et Mater totius Ordinis".

Întâlnirea a inclus conferinţe, mărturii din ţările de misiune, laboratoare. A existat o mare participare din partea tuturor tinerilor care, în mod liber, au ales temele prezentate în diferitele laboratoare: contemplaţia, sărăcia, fraternitatea, misiunea şi minoritatea. Argumentele dezbătute în cele 10 grupuri de lucru au atins itinerariile educative şi formative ale tinerilor fraţi de-a lungul maturizării şi creşterii lor umane şi spirituale. De asemenea, şi întrebările care s-au ridicat în cadrul dialogurilor au fost de un interes deosebit.

În primul dintre cele cinci laboratoare s-a evidenţiat importanţa dimensiunii contemplative în viaţa fratelui, ce rămâne prioritară faţă de distragerile pe care le oferă viaţa zilnică şi lumea înconjurătoare.

De un mare interes au fost şi elementele atinse de grupul de lucru despre sărăcie; s-a accentuat aspectul sobrietăţii şi folosirea moderată a bunurilor cu care se intră în contact, după exemplul mereu actual al sfântului Francisc.

Laboratorul asupra fraternităţii a scos la lumină o serie de chestiuni foarte importante pentru munca personală a fratelui: cum se trăiesc întâlnirile comunitare; experienţa iertării şi, nu în ultimul rând, discernământul comunitar.

Sunteţi siguri că viaţa fraternă este deja o misiune? Aceasta a fost întrebarea adresată tinerilor fraţi prezenţi la Assisi care au "pus degetul" pe relaţia care există între misiune şi comunitate. Ca atitudine în faţa individualismului, consumismului şi materialismului, elemente de bază ale societăţii europene, fratele primeşte şi trăieşte misiunea conştient de invitaţia Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea că noua evanghelizare este un angajament categoric care implică personal pe orice creştin. Îndepărtarea treptată a Europei de rădăcinile sale creştine trebuie să stimuleze fraţii să se angajeze în câmpul misionar şi în noile forme de evanghelizare.

Dar care sunt ostenelile zilnice ale vieţii de frate minor conventual? Laboratorul asupra minorităţii a încercat să dea un răspuns la această întrebare subliniind frumuseţea vieţii fratelui minor de-a lungul parcursului vocaţional. Descoperirea valorii primirii reciproce se află în disponibilitatea de a pune propria minoritatea împreună cu cea a celorlalţi fraţi.

Cinci întâlniri care i-au ajutat pe tinerii fraţi să înţeleagă darul comuniunii fraterne, al împărtăşirii şi al primirii reciproce.

Mai multe informaţii şi imagini/video de la acest eveniment se pot găsi pe www.sanfrancescopatronoditalia.it şi www.francescani.net.

Fr. Virgil Blaj

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10-14 aprilie: Assisi: Întâlnirea novicilor/postnovicilor OFMConv. din Europa