De la un scoutism catolic la o spiritualitate catolică pentru cercetăşie
La 30 iunie 1991, după mai multe experienţe scout desfăşurate în Italia şi România s-a depus cererea prin care 25 de tineri catolici solicitau să se înfiinţeze această asociaţie. La scurt timp în mai multe parohii s-au înfiinţat centre locale catolice. Chiar de la începuturi scoutiştii catolici, care i-au avut ca "naşi" pe cei, AGESCI, şi-au exprimat opţiunea pentru un scoutism bazat pe o metodologie fondată de Robert Baden-Powell şi pe o pedagogie catolică pentru care preoţii Jacques Sevin, D'Andreias, Forestier, Donocoeur şi mulţi lideri laici au lucrat. Rezultatele au fost apreciate de multe ori. De exemplu, fericitul Ioan Paul al II-lea afirma: "Întâlnirea scoutului cu credinţa catolică s-a revelat fecundă ca o şcoală a creşterii pentru creştini autentici şi ca izvor al unei spiritualităţi autentice".
Iniţiativa lui Pierpaolo Campostrini, unor lideri şi preoţi italieni de a aduce scoutul a urmărit să introducă în România după revoluţie nu numai ajutoare materiale, ci şi surse de bogăţie spirituală şi educativă. Invitat cu această ocazie, Pierpaolo însoţit de Gianni Giolo şi Maristella Corradin, între mărturiile pe care le-a dat, spunea că a fost impresionat de un semn care l-a încurajat: în catedrala din Iaşi a găsit la altar copia unei icoane care este în biserica sa parohială. Discursurile lor au avut ca idei principale: ascultarea de Dumnezeu conduce la colaborarea cu Biserica catolică; credinţa şi valorile sunt importante, mai ales iubirea şi pacea. Este dovedit că în Italia, scoutismul a făcut un salt calitativ şi numeric după ce s-a trecut de la ideea că liderul este educator, la concepţia că "educaţia face o comunitate unită pentru a forma".
Scoutismul catolic din ASCRO a avut un prim deceniu de existenţă entuziastă care dincolo de lipsa multor conţinuturi şi sărăcia materială a refuzat să pună în pericol valoarea spiritualităţii. Însă "vitalitatea" îngrădită, închisă într-un cerc restrâns cerea noi surse de îmbogăţire. De aceea după anul 2000 s-a căutat şi s-a realizat relaţionarea cu scoutişti catolici din Conferinţa Internaţională Catolică a Scoutului (CICS). La sugestia lor insistentă centrele catolice au intrat în anul 2002 ca membre ale Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României (ONCR), iar în anul 2005 au fost primiţi ca membri ai CICS-ului. De atunci, ASCRO a devenit un consiliu pastoral ce are ca obiective şi finalităţi: păstrarea identităţii catolice şi susţinerea unei spiritualităţi şi a unei pedagogii specifice. Întâlnirile liderilor, campusurile de formare şi colaborarea dintre şefii de centre rămân momente valoroase şi importante. Documente de referinţă sunt: Declararea identităţii (document al CICS tradus de lideri şi binecuvântat de PS. Petru Gherghel) şi lucrarea Credinţă vie în cercetăşie (document de bază pentru promovarea spiritualităţii cu introducere din partea PS. Aurel Percă).
Momentul culminant al sărbătoririi celor 20 de ani a fost marcat de celebrarea sfintei Liturghii şi susţinerea unui simpozion. Cu aceste ocazii episcopul Aurel a propus ca model de apostolat pe sfântul Matia, a încurajat să se folosească din plin oportunităţile oferite chiar de Robert Baden-Powell care era convins că religia este parte din cercetăşie şi nu se poate face o educaţie autentică fără aportul ei.
Fapt este că în această mică istorie de 20 de ani, s-a trecut de la un scoutism catolic, entuziast dar destul de sărac în metodologie şi pedagogie, la o spiritualitate catolică mai bogată, mai vie şi mai răzbătătoare pe care catolicii cercetaşi o oferă cercetăşiei ca pe o bogăţie şi o sursă de educaţie şi formare autentică. În pofida aparenţelor, decât un scoutist catolic este mai normal, mai bine şi mai valoros să fii un catolic cercetaş, aşa cum propune CICS-ul în ultimele documente.
Pr. dr. Alois Hîrja
