Angelus TV a intrat şi în grila Vodafone TV
Din data de 9 mai 2023, Angelus TV, postul catolic de televiziune, se regăseşte şi în grila de televiziune Vodafone TV, la poziţia 809, după ce în 21 noiembrie 2021 a început să emită în grila RDS&RCS. La nici doi ani după ce a primit în 21 iulie 2021 licenţa audiovizuală din partea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), pentru a emite în reţelele de cablu TV ca post naţional de televiziune cu tematică cultural-religioasă, Angelus TV devine primul post TV catolic naţional care ajunge in casele cât mai multor români şi prin intermediul Vodafone, după Digi.
"Ne bucurăm de această extindere a Angelus TV şi în grila Vodafone, după parteneriatul pe care îl avem deja din noiembrie 2021 cu Digi. Sperăm să extindem emisia noastră către cât mai mulţi telespectatori din România şi ne păstrăm promisiunea de a fi mereu alături de cei care ne urmăresc, oferindu-le un conţinut variat şi de calitate, care să răspundă nevoilor lor spirituale, intelectuale şi culturale", a afirmat pr. Francisc Ungureanu, director Angelus TV.
Angelus TV propune o grilă de programe variată, difuzând atât conţinut audiovizual propriu, cât şi pe cel oferit de contributorii din ţară şi de peste hotare. Pe lângă temele specifice sferei religioase şi de spiritualitate, grila va include şi teme de interes general, aducând în prim-plan segmentele cultural şi socio-educativ/formativ prin tematici de artă, lectură, literatură, muzică, film, istorie, sănătate, psihologie, business, turism, entertainment, cât şi programe speciale pe categorii de vârstă adresate copiilor, adolescenţilor, tinerilor şi celor vârstnici. Programul este completat de transmisiuni în direct ale principalelor celebrări de la Vatican, ale audienţelor publice cu Sfântul Părinte Papa Francisc, precum şi ale celebrărilor din Arhidieceza de Bucureşti, Dieceza de Iaşi şi din ţară.
Angelus TV produce şi difuzează concerte de muzică înregistrate sau transmise în direct din Catedrala "Sfântul Iosif" şi alte lăcaşuri de cult catolice din România, în parteneriat cu artişti de renume naţional şi mondial, dar şi momente semnificative din viaţa comunităţilor de credinţă, marcate prin ediţii speciale. Comunităţile maghiară, francofonă, anglofonă şi germană beneficiază deja de câte o emisiune specifică realizată în limbile respective.
De la declanşarea războiului din Ucraina, Angelus TV, în parteneriat cu JRS Romania (Jesuit Refugee Service), ONG specializat în suport acordat refugiaţilor, şi cu sprijinul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, a derulat o campanie media comună de sensibilizare, pentru creşterea vizibilităţii eforturilor din teren ale diecezelor şi eparhiilor, ale organizaţiilor şi asociaţiilor care se ocupă de ajutorarea în orice formă a refugiaţilor. Rezultatele acţiunilor din teren sunt difuzate periodic în cadrul emisiunii "Semne de speranţă".
Angelus TV are site-ul: www.angelustv.ro
Angelus TV este un proiect desfăşurat cu sprijinul Asociaţiei Signis România. Toţi cei care oferă conţinut pentru proiectul acesta o fac prin muncă voluntară şi mijloacele proprii ale structurilor angajate în proces, însă sunt multe lucruri de ordin tehnic şi logistic care necesită susţinere financiară într-o formă continuată.
(Preluare www.arcb.ro)
*
Radio ERCIS FM, radioul Diecezei de Iaşi, este cel mai important partener al acestui proiect.