"Am întâlnit o mamă": Mons. Petru Gherghel, despre Maica Tereza, la Radio Vatican

PS Petru Gherghel a participat la Liturghia de canonizare a fericitei Tereza de Calcutta prezidată de papa Francisc, care s-a celebrat duminică, 4 septembrie 2016, în Piaţa "Sfântul Petru" din Vatican. Excelenţa sa a acordat şi un interviu redacţiei Radio Vatican în care a vorbit despre întâlnirea personală cu această mare sfântă.

Maica Tereza este o sfântă care a binecuvântat şi continuă să binecuvânteze România. Neobosită misionară a carităţii, Maica Tereza a venit de mai multe ori în România să vadă ce poate face pentru cei mai săraci dintre noi. Niciodată n-a venit pentru turism, ci pentru slujire şi rugăciune. Obişnuia să spună: "Prin sânge sunt albaneză. Prin cetăţenie, indiană. Prin religie, călugăriţă catolică. Prin vocaţia mea, aparţin lumii întregi. dar sufletul meu îi aparţine cu totul inimii lui Cristos".

Prin slujirea ei discretă şi spiritul matern pe care l-a revărsat asupra celor săraci din România, am putea spune că aparţine şi ţării noastre. Nu întâmplător, la predica sfintei Liturghii de canonizare, papa Francisc a recunoscut că "vom avea, probabil, dificultăţi în a-i spune «Sfânta Tereza»: sfinţenia ei este atât de aproape de noi, atât de blândă şi rodnică încât vom continua să-i spunem firesc «Maica, Mama Tereza»".

Dăruirea de mamă a maicii Tereza este scoasă în evidenţă şi de PS Petru Gherghel, unul din episcopii români prezenţi astăzi la canonizare, într-un interviu acordat Redacţiei Române Radio Vatican despre întâlnirile pastorale cu Maica Tereza în Dieceza de Iaşi.

Preluare Radio Vatican

* * *

Înregistrarea video a Liturghiei de canonizare a Maicii Tereza, 4 septembrie 2016, în Piaţa "Sfântul Petru":

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

* * *

Papa Francisc: Sfânta Liturghie şi canonizarea fericitei Maici Tereza de Calcutta (4 septembrie 2016)

Predica papei Francisc la Liturghia de canonizare a Maicii Tereza (link Radio Vatican)

Maica Tereza şi Misionarele Carităţii în România (link Radio Vatican)

Viaţa Maicii Tereza, semn al iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate (link Radio Vatican)

(Ovidiu Bişog)