Arhiepiscopia de Alba Iulia are de sâmbătă, 22 februarie 2020, un nou păstor: în sărbătoarea Catedrei Sfântului Apostol Petru, în catedrala "Sfântul Mihail" din Alba Iulia, a avut loc hirotonirea episcopală a Mons. Gergely Kovács şi luarea în posesie canonică a Arhiepiscopiei de Alba Iulia. Mons. Kovács a fost numit de papa Francisc la 24 decembrie 2019 arhiepiscop al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia. Mons. Kovács îi urmează în funcţie arhiepiscopului György Jakubinyi, care s-a retras pentru limita canonică de vârstă. Sfânta Liturghie a fost prezidată de cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură. Din partea Diecezei de Iaşi au participat PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, şi PS Petru Gherghel, episcop emerit.
Alături de cardinalul Ravasi, episcopi consacratori au fost arhiepiscopul emerit de Alba Iulia, Mons. György Jakubinyi, şi nunţiul apostolic în România şi Republica Moldova, arhiepiscopul titular Miguel Maury Buendía.
Alături de miile de pelerini, au fost doi cardinali (cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, şi cardinalul Péter Erdő din Ungaria) şi 42 de episcopi din ţară şi de peste hotare. Printre cei 15 episcopi romano-catolici şi greco-catolici din România au fost şi PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, şi PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de arhiepiscopul Irineu Pop. Au mai fost reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Armene Apostolice din România şi ai Bisericilor protestante.
Arhiepiscopul emerit de Alba Iulia, Mons. György Jakubinyi, a făcut la început o prezentare a arhidiecezei şi a noului păstor.
După proclamarea evangheliei, a început ritul de hirotonire episcopală. Bula papală de numire, emisă de Sfântul Părinte la 29 decembrie, a fost citită în versiunea în limba maghiară de ep. József Tamás.
La predică, în traducerea publicată de Vatican News după originalul în limba italiană, cardinalul Ravasi a spus că "Mons. Kovács vine în mijlocul turmei sale de credincioşi aducând experienţa universalităţii pe care am amintit-o, precum şi a originii sale personale de natură ecumenică, el fiind fiul unor soţi de credinţă creştină mixtă. Din 1997, el a trăit lucrând la Consiliul Pontifical al Culturii, a cunoscut provocările pe care societatea contemporană o lansează pentru credinţa creştină; a întâlnit tinerele Biserici din Asia, Africa şi Americi în timpul vizitelor efectuate de episcopii acestora la Roma; a experimentat înserarea necesară în interiorul noii culturi digitale; a dezvoltat prin intermediul Centrelor culturale catolice pe care le-a coordonat sinteza fecundă dintre Evanghelie şi întrebările şi aşteptările timpului nostru. Cu această bogăţie de experienţă, el este acum aici ca să fie păstor de suflete în mijlocul vostru".
Au urmat promisiunea de fidelitate până la moarte faţă de credincioşi, Biserică şi urmaşul sfântului Petru, rostită de Mons. Kovács. După Litania tuturor sfinţilor, episcopii consacratori au impus mâinile pe creştetul noului arhiepiscop, apoi, ţinând pe capul Mons. Kovacs o evanghelie deschisă, a fost rostită rugăciunea de consacrare episcopală. Mons. Kovacs a primit inelul, simbol de loialitate, mitra şi cârja episcopală pe care o purtaseră arhiepiscopii György Jakubinyi şi Martin Aaron.
Înainte de încheierea celebrării, au fost câteva discursuri. Salutul cardinalului Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a fost prezentat de PS Claudiu-Lucian Pop.
Cardinalul Péter Erdő, arhiepiscop de Esztergom-Budapest, l-a salutat pe nouă păstor: "Ai primit chemare pentru o dieceză care poate fi caracterizată cu ceea ce zicea papa Francisc despre Amazonia. «Trebuie apărată bogăţia culturală a ţinutului» (Querida Amazonia 7.) Iar ca reprezentant al Bisericii trebuie să îţi asumi un dialog social sincer (Ibid. 27.). Păşeşti pe urmele marelui tău predecesor, când ocupi scaunul episcopal transilvănean. În secolul XX mărturia plină de eroism a episcopului Márton Áron, şi iubirea lui generoasă, a luminat dieceza lui şi întreaga comunitate catolică. Îţi urez din inimă, ca în slujirea ta de arhiepiscop, să ai exemplul episcopului Márton Áron, ajutorul Sfintei Fecioare Maria, al Sfântului Arhanghel Mihail şi mijlocirea tuturor sfinţilor din Europa Centrală şi de Est".
Arhiepiscopul Irineu Pop, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române, şi-a exprimat bucuria de a putea participa la această hirotonire episcopală. A transmis salutări din partea Patriarhului Daniel.
Au mai vorbit consilierul prezidenţial Sergiu Nistor cu un mesaj din partea preşedintelui Klaus Johannis, Zsolt Semjén a prezentat un mesaj din partea primului ministru al Ungariei, Viktor Orbán, iar Victor Opaschi, secretarul de stat pentru culte în Guvernul României, i-a mulţumit arhiepiscopului emerit György Jakubinyi, cu care a colaborat din 1990.
Mons. Gergely Kovács a luat în posesie canonică Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia, devenind astfel cel de-al 84-lea păstor al arhidiecezei şi cel de-al treilea cu titlul de arhiepiscop. Cu aproximativ 350.000 de credincioşi, circumscripţia ecleziastică este organizată în 15 decanate şi 253 de parohii, în care îşi desfăşoară activitatea 332 de preoţi.
Pe stema episcopală a arhiepiscopului Kovács iese în evidenţă, alături de simbolurile tipice heraldicei ecleziastice, imaginea centrală a unui brad, referinţă directă la pământul natal, cu munţii înveşmântaţi în păduri de pin şi de brad, dar şi un gest de omagiu adus predecesorului său, Slujitorul lui Dumnezeu Márton Áron, care a avut la timpul său aceeaşi predilecţie.
Ovidiu Bişog
Fotografiile de mai sus au fost preluate de pe site-ul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia: romkat.ro
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 22 februarie: Alba Iulia: Hirotonire episcopală şi luarea în posesie canonică a Arhiepiscopiei de Alba Iulia
