Până duminică, 18 octombrie 2020, fiecare asociaţie parohială a Acţiunii Catolice în Dieceza de Iaşi se va întruni în Adunarea Generală parohială în cadrul căreia va fi ales noul Consiliu parohial.

Dragi acţionari,

Ne aflăm în perioada de promovare a Acţiunii Catolice cu tema "Alege să fii ACtiv!", perioadă de pregătire pentru noul an asociativ printr-o relansare a vieţii asociaţiei, atât la nivel parohial, cât şi la nivel diecezan. Consiliul Diecezan a lansat pe mijloacele media propuneri de activităţi adaptate specificului celor trei sectoare: copii, tineri şi adulţi, activităţi care urmăresc să readucă în atenţia membrilor şi simpatizanţilor misiunea şi activitatea asociaţiei Acţiunea Catolică.

Fiecare început de an asociativ este caracterizat şi de alegerea noului consiliu parohial care să coordoneze, în colaborare cu asistentul spiritual parohial, activităţile asociaţiei parohiale. Felicităm parohiile care au desfăşurat deja aceste alegeri, iar în situaţia în care acestea nu au avut loc, vă încurajăm ca până duminică, 18 octombrie 2020, fiecare asociaţie parohială să se întrunească în Adunarea Generală parohială în cadrul căreia va realiza alegerile noului Consiliu parohial, conform normelor din Anexa 1. Noul preşedinte ales este rugat să completeze şi să trimită tabelul din Anexa 2 la adresa [email protected]. Documentele pe care trebuie să le completaţi le găsiţi pe site-ul www.aciasi.ro/.

Încredinţăm Acţiunea Catolică mijlocirii Sfântului Iosif, patronul nostru spiritual, şi Sfintei Fecioare Maria, regina Acţiunii Catolice, şi îi rugăm să ne fie alături în următorul an asociativ! Implorăm de la Duhul Sfânt darurile sale pentru ca activităţile şi alegerile pe care le realizăm să fie spre gloria lui Dumnezeu!

Cristina Mare,
preşedinte diecezan