Adjudeni: Funeraliile pr. Maricel Medveş
Joi, 18 iulie 2024, a fost celebrată în biserica din Adjudeni Liturghia de înmormântare a părintelui Maricel Medveş, care a trecut la Domnul luni, 15 iulie 2024, în Spitalul Municipal de Urgenţă Roman. Liturghia a fost prezidată de PS Petru Sescu, episcop auxiliar. Miercuri, 17 iulie, la ora 19:00, în biserica din Băluşeşti a fost celebrată o Sfântă Liturghie cu recviem pentru odihna veşnică a pr. Maricel. Apoi sicriul cu trupul neînsufleţit al pr. Maricel a fost adus în biserica din Adjudeni.
La ceas de seară, miercuri, 17 iulie, în sunetul solemn al clopotelor, creştinii din Adjudeni s-au adunat în faţa bisericii pentru a-l întâmpina pe fiul satului, părintele Maricel Medveş. Aceleaşi clopote care în urmă cu 38 de ani chemau comunitatea la sărbătoarea tânărului primiţiant, acum sunau parcă mai trist însoţindu-l pe ultimul drum pe părintele răposat.
Cortegiul funerar, condus de pr. decan Sebastian Bilboc, a fost întâmpinat de preoţii parohiei, de familie şi de un număr mare de credincioşi. Trupul neînsufleţit a fost depus în biserica natală unde s-a celebrat un recviem. În cuvântul său, pr. paroh Toma Encuţă a scos în evidenţă disponibilitatea părintelui Maricel în a spune "da" oriunde a fost chemat spre a sluji.
Pr. Sebastian Bilboc, decan de Roman, plin de emoţie a adresat un îndemn credincioşilor: "Fiţi alături de noi, preoţii, şi când suntem în viaţă, şi după moarte, căci misiunea preoţească nu este simplă; preotul îşi exersează această poziţie inertă şi în timpul vieţii, atunci când trebuie să stea în faţa tuturor, să fie mut, surd, să rabde, să ierte, să tacă, să suporte lucrurile pe care le poate primi din partea oamenilor, încercările care pot veni din partea lui Dumnezeu sau chiar uneltirile celui rău". Veghea a continuat până la miezul nopţii.
Slujba de înmormântare de joi, 18 iulie, a fost un adevărat omagiu adus vieţii şi activităţii părintelui Maricel. Biserica din Adjudeni a devenit neîncăpătoare, căci numeroşi consăteni, precum şi membri ai comunităţilor unde a slujit părintele au venit să îşi exprime recunoştinţa şi să aducă un ultim omagiu.
În fruntea celor peste 50 de preoţi care au participat la ceremonie s-a aflat Preasfinţitul Petru Sescu, care a adus un cuvânt de mângâiere şi speranţă familiei şi celor prezenţi. De asemenea, a adus salutul Preasfinţitului Iosif Păuleţ şi al Preasfinţitului Petru Gherghel.
Omilia a fost ţinută de pr. Iosif Dorcu, care a vorbit despre diferitele carisme ale preoţilor şi a evidenţiat carismele deosebite ale părintelui Maricel. În cuvinte pline de căldură şi recunoştinţă, părintele predicator a vorbit despre carisma ascultării, care l-a determinat pe pr. Maricel să accepte să slujească în străinătate, arătând o deschidere şi o supunere deosebită faţă de voinţa divină. O altă carismă importantă a pr. Maricel a fost disponibilitatea sa de a lucra cu bolnavii. El a ocupat funcţia de capelan pentru bolnavi, oferindu-le nu doar sprijin spiritual, ci şi alinare şi compasiune. De asemenea, "carisma construcţiei" a fost una dintre trăsăturile sale distinctive, părintele Maricel fiind ctitorul bisericilor din Târgu Frumos şi Podu Iloaiei, precum şi responsabil cu renovarea celei din Băluşeşti. Omilia s-a încheiat cu îndemnul: "Să nu-l uităm în rugăciunile noastre pe fratele, colegul şi consăteanul dumneavoastră".
Reprezentanţi din Târgu Frumos şi Băluşeşti au adus omagii părintelui Maricel, evidenţiind contribuţiile sale semnificative la dezvoltarea comunităţilor. Prezenţa lor a accentuat impactul profund pe care părintele l-a avut nu doar la nivel spiritual, ci şi social, prin activitatea sa dedicată şi neobosită.
Într-o atmosferă de profundă durere şi reculegere, sicriul a fost purtat în procesiune până la cimitirul din sat, unde cei prezenţi şi-au luat rămas bun de la păstorul lor.
Înmormântarea pr. Maricel Medveş a fost un moment de adâncă reflecţie şi recunoştinţă pentru toţi cei prezenţi. Amintirea sa va rămâne vie în inimile tuturor, iar mărturia sa de credinţă şi dăruire va continua să conducă oamenii către Dumnezeu.
Domnul să-l facă părtaş de Liturghia veşnică din ceruri!
Prof. Angela Dumea
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 iulie: Adjudeni: Funeraliile pr. Maricel Medveş
* * *
A trecut la Domnul pr. Maricel Medveş