Vizită pastorală în Parohia Faraoani

În zilele de 31 iulie şi 1 august, PS Petru Gherghel a făcut vizita pastorală în Parohia Faraoani. Această parohie face parte din Decanatul de Bacău, are circa 810 familii cu 3.120 de credincioşi.

Vizita canonică a început sâmbătă când episcopul a fost întâmpinat de parohul comunităţii, pr. Anton Câtea, de reprezentantul autorităţii civile, de un grup de circa 90 de fecioare consacrate, de un mare număr de copii şi tineri şi de credincioşii adunaţi în faţa frumoasei biserici parohiale. După salutul iniţial, Preasfinţitul s-a rugat împreună cu toţi cei prezenţi sfântul Rozariu, după care a urmat sfânta Liturghie care a avut un caracter special: împlinirea a 10 ani de la consacrarea fecioarelor consacrate din zona Bacăului. Pentru acest moment aniversar, fecioarele consacrate au făcut o zi de reculegere, sub conducerea parohului şi decanului de Iaşi, pr. Iosif Dorcu. La predică, episcopul le-a îndemnat pe surori să rămână mereu fidele consacrării lor şi să contribuie cu rugăciunile şi jertfele lor la "înaintarea în larg" a Bisericii locale de Iaşi, aflată la încheierea Sinodului diecezan.

Duminică programul a decurs astfel:
- ora 8.30: sfânta Liturghie a copiilor, prezidată de episcop. În cadrul acestei Liturghii a fost prezentat şi noul vicar parohial, pr. Emanuel Lucaci.
- ora 11.00: sfânta Liturghie pontificală, cu prezenţa familiilor şi a credincioşilor din Faraoani. La predică, episcopul i-a îndemnat pe toţi să fie mărturisitori fideli ai lui Cristos şi să preţuiască demnitatea cu care au fost înzestraţi.
- ora 12.30: întâlnirea episcopului cu feciorii de biserică, membrii consiliului parohial şi membrii consiliului sinodal parohial. Episcopul le-a mulţumit pentru disponibilitatea lor şi i-a îndemnat să continue să contribuie la "înaintarea în larg" a comunităţii parohiale şi a tuturor credincioşilor.
- ora 15.00: întâlnire cu parohul şi vicarul şi informarea episcopului cu privire la viaţa creştină din Parohia Faraoani.
- ora 15.45: vizită la casa şi grădiniţa surorilor din Congregaţia "Maria Bambina".
- ora 16.15: vizitarea cimitirului şi rugăciune pentru cei răposaţi în capela din cimitir (una din cele mai vechi biserici din dieceză).
- ora 17.30: sfântul Rozariu în biserica parohială, condus de episcop.
- ora 18.00: sfânta Liturghie. În timpul Liturghiei, episcopul a stat la dispoziţia celor care au dorit să se spovedească. După Liturghie a urmat adoraţia şi binecuvântarea euharistică, prezidate de episcop.

După binecuvântarea cu preasfântul Sacrament, episcopul a stat câteva minute de vorbă cu tinerii din Parohia Faraoani şi i-a încurajat să fie, aşa cum îi numeşte papa, "sare a pământului şi lumină a lumii... străjerii dreptăţii şi ai păcii".

La toate momentele vizitei canonice s-a putut vedea entuziasmul şi bucuria tuturor: copii, tineri, credincioşi. Episcopul i-a chemat pe toţi să rămână mereu cu privirea îndreptată spre Isus şi să înainteze cu mult curaj în larg, pentru a aduce roade vrednice de viaţa veşnică.

Pr. Mihai Pătraşcu