* Şcoala Cuvântului în Târgu Jiu
În Parohia "Sfântul Ioan de Capestrano" din Târgu Jiu s-a desfăşurat, în ziua de 18 decembrie, cea de-a treia întâlnire a Şcolii Cuvântului cu tema: "A înfăptui Evanghelia în clipa prezentă".
Cu acest argument a fost propus încă o dată misterul întrupării în care se regăsesc în acelaşi moment omul, Dumnezeu şi timpul. Trei dimensiuni care privesc direct viaţa cotidiană a credinciosului. Într-adevăr, acela care ascultă Cuvântul şi îşi aminteşte de acesta, intră de fapt în istorie numai atunci când îl înfăptuieşte. Astfel, acesta răspunde vocaţiei sale şi întemeiază mărturia misionară.
Baza acestei întâlniri lunare este Betania, localitatea unde Isus merge deseori pentru a-i vizita pe Marta, Maria şi Lazăr (Lc 10,39-42). Aici, Învăţătorul este primit şi stă de vorbă ca şi în familie. Această scenă, se trăieşte încă o dată în cursul misiunii populare, în special în centrele de ascultare, unde oamenii lasă deoparte toate preocupările lor pentru a-l asculta pe Învăţător, şi continuă în acele întâlniri ale Şcolii Cuvântului unde se aprofundează, în primul rând, cum se poate înfăptui învăţătura lui Isus. Până astăzi, această şcoală, care în majoritate păstrează un caracter spiritual, a propus trei exerciţii fundamentale: a asculta, a aminti şi a trăi în clipa prezentă.
Betania, Şcoala Cuvântului, a fost începută în luna octombrie şi face parte din cea de-a treia fază a proiectului misionar îngrijit de către Oblaţii Mariei Imaculate împreună cu pr. Petru Husariu, parohul de la Târgu Jiu. A două fază a fost deschisă la 13 martie 2005, de către ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti, care, în celebrarea euharistică, a conferit mandatul Misionarilor Oblaţi ai Mariei Imaculate.
* Weekend-urile tinerilor
În ultimele două săptămâni, Misionarii Oblaţi ai Mariei Imaculate au animat două weekend-uri pentru tinerii din Râmnicu-Vâlcea şi Târgu Jiu.
De la început, tinerii s-au regăsit protagonişti şi responsabili în cadrul unui "atelier de fraternitate". Fantezia, ideile şi talanţii tuturor au fost materiile prime supuse la lucrare prin relaţii fraterne. Apoi, s-a realizat cum se poate zidi de la sine, valorificând lucruri frumoase pe care Isus ni le sugera. Nu era un program propriu-zis, ci doar faptul de a lucra clipă după clipă împreună cu el.
Între 16 şi 18 decembrie, 14 tineri din Parohia "Sfântul Ioan de Capestrano" din Târgu Jiu au fost implicaţi în această iniţiativă şi ne au trimis apoi câteva impresii:
- "Această întâlnire am trăit-o la o capacitate maximă. Mi-am dat seama că, pentru a putea fi fericiţi, trebuie să ne deschidem sufletul şi totodată să ştim să-i ascultăm pe cei care au nevoie să fie ascultaţi şi să încercăm cu ajutorul lui Dumnezeu, să le uşurăm povara, chiar dacă trebuie să luăm şi noi o parte din această povară asupra noastră şi să suferim alături de ei". (Dragoş).
- "În finalul serii am găsit răspunsurile la întrebările la care, fără un ajutor, nu puteam să le găsesc răspuns. A doua zi am început să fim implicaţi creativ şi acest lucru m-a încântat foarte mult". (Octavian)
- "Această întâlnire a fost pentru mine un prilej de cunoaştere a tineretului de la mine din parohie. Până acum nu ne întâlneam decât la orele de cateheză şi la biserică, duminica. De asemenea, am învăţat că există multe mai multe feluri de a iubi decât îmi imaginasem. Nu ştiam că respectul acordat celui de lângă mine e un semn de iubire. Am învăţat să-l ascult mai mult pe cel de lângă mine şi să-i acord şansa de a-şi spune părerea". (Eduard)
Era în ziua de 9 decembrie şi nouă erau tinerii din Parohia "Sfântul Anton" din Râmnicu-Vâlcea, care s-au întâlnit în comunitatea Surorilor Carităţii ale Sfintei Ioana Antida pentru a trăi acest weekend al lor. Iată ce au spus:
- "Povestea cu floarea pe care am scris-o, care îşi arată frumuseţea, se ofileşte şi îşi împrăştie seminţele, pentru a i se vedea frumuseţea şi în alta parte. Aşa poate să fie şi în viaţa reală, când totul e frumos, se poate întâmpla ceva rău, dar, în spatele oricărui necaz, este acolo ceva care te face din nou bucuros". (Robert)
- "Ce am învăţat din aceasta întâlnire: să am o mai mare răbdare, pentru că de fapt nu prea am multă răbdare; să nu îi rănesc pe cei din jurul meu". (Andreea)
- "Discuţiile au fost foarte profunde. Am atins nişte puncte despre care, în viaţa de zi cu zi, nu prea am ocazia să vorbesc". (Ana Maria)
- "Am făcut un pas important pentru a ne cunoaşte mai bine, căci este pentru prima dată când membri grupului nostru stau atât de mult timp împreună". (Gabriel)
- "Mi-a plăcut foarte mult discuţia de vineri seară şi astfel am învăţat sau, mai bine zis, mi-am reamintit de faptul că trebuie să-l ascult şi pe celălalt". (Ştefan)
- "Mi-a plăcut în mod special lucrul în echipă (grup) pentru că aşa am învăţat că sunt multe feluri de a iubi, iar cel mai important este să iubeşti şi munca celui de lângă tine". (Olguţa)
* Exerciţii spirituale parohiale la Turnu Severin
Timpul Adventului şi aproprierea solemnităţii din 8 decembrie au fost cadrul în care s-au desfăşurat exerciţiile spirituale pentru Parohia "Fecioarei Neprihănitei Zămisliri" din Drobeta Turnu Severin. Între 4-6 decembrie, Oblaţii Mariei Imaculate, în cursul celebrărilor euharistice, au oferit o serie de reflecţii luate din bogatul itinerar biblic pe care Biserica îl propune în timpul Adventului. Tot în aceste zile, dimineaţa şi după-amiaza, pr. Giovanni Bini OMI şi pr. Elio Filardo OMI s-au oferit la dispoziţia acelora care au cerut colocvii şi spovezi.
Exerciţiile spirituale programate de către paroh, pr. Claudiu Cojan, au invitat la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu care se pune mereu în legătură cu viaţa de zi cu zi a credinciosului.