Sâmbătă, 11 mai 2019, în Parohia "Sfântul Mihail Arhanghelul" din Săbăoani, a avut loc Sărbătoarea jocului, eveniment organizat de Acţiunea Catolică "Sf. Iosif" din Dieceza de Iaşi. Au fost prezenţi peste 300 de copii, însoţiţi de 70 de animatori şi 15 preoţi, veniţi din parohii din întreaga dieceză.
Zeci de animatori, precum şi asistenţi spirituali s-au îngrijit ca aceştia să aibă la Săbăoani o zi plină de distracţie, voie bună şi amintiri de neuitat. Ştafete, întreceri atletice, dibăcie şi perspicacitate sunt unele dintre abilităţile pe care copiii au avut posibilitatea să le antreneze. S-au bucurat de jocuri de baschet, de întreceri în saci, jocuri de rapiditate şi forţă, precum şi de ateliere de pictură şi creaţie.
A fost o activitate frumoasă, care a promis ediţii viitoare, aşteptate deja cu nerăbdare de cei mici!
Mai multe fotografii şi informaţii găsiţi aici: www.aciasi.ro.
Silvia Jitaru
