În zilele de 7 şi 8 noiembrie 2015, a avut loc la Centrul Gaudium et Spes din Traian cursul de formare pentru responsabilii sectorului adulţi din Acţiunea Catolică. Cursul a avut ca temă Mărturisirea milostivirii şi grija faţă de creaţie - misiunile laicului creştin. La curs au participat responsabilii parohiali sectorului adulţi împreună cu un membru al sectorului.
În cadrul cursului au avut loc discuţii pe baza bulei papale "Misericordiae vultus", moment coordonat de părintele Iosif Dămătăr, asistent spiritual al sectorului adulţi pe zona Bacău. Dezbateri şi aprofundări au avut loc şi pornind de la enciclica "Laudato Si" a papei Francisc, sub coordonarea părintelui Alois Moraru, asistent spiritual al sectorului adulţi pe zona Roman. Aspecte organizatorice şi practice au fost menţionate şi clarificate.
Din program nu a lipsit nici atenţia faţă de sufletul celor prezenţi, care au participat la sfânta Liturghie şi la adoraţia euharistică. S-au rugat împreună Coroniţa Divinei Milostiviri şi au cântat împreună cu preoţii din altar Recviemul pentru răposaţi.
Au fost şi momente de destindere, la iniţiativa sectorului tineri. Participanţii au cântat, au dansat, şi-au dovedit cu vrednicie abilităţile de bucătari şi de arhitecţi.
Mai multe detalii despre această activitate găsiţi aici:
www.aciasi.ro/misiunile-laicului-crestin-curs-aca/
Fotografiile le puteţi vedea aici:
www.flickr.com/photos/137565389@N02/sets/72157661025883915/
Raluca Cocuţ
