Acţiunea Catolică: Invitaţie pentru tineri la activitatea "Drept la ţintă" din seria "În dialog cu tinerii", la Iaşi
"Drept la ţintă" este tema activităţii la care îi invită pe tineri Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif" sâmbătă, 20 aprilie 2024, în Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi. Activitatea face parte din seria "În dialog cu tinerii". Despre cariera în domeniul justiţiei şi valorile creştine va vorbi av. Mihaela Ciobanu.
Tema activităţii, "Drept la ţintă", şi motoul: "Dezvăluie-i Domnului lucrarea ta şi se vor realiza gândurile tale"(Proverbe 16,3) vin în întâmpinarea nevoilor şi dorinţelor tuturor tinerilor, membri sau simpatizanţi ai Acţiunii Catolice, tineri care se gândesc la viitorul lor, la cariera pe care doresc să o urmeze.
Invitata acestei ediţii este doamna avocat Mihaela Ciobanu, fost preşedinte diecezan al Acţiunii Catolice. Care sunt paşii de urmat pentru a dezvolta o carieră în domeniul justiţiei? Cum se îmbină credinţa cu o meserie provocatoare? Cum menţinem valorile creştine în cadrul meseriei pe care o urmăm? Sunt doar câteva dintre întrebările pe care le vom aborda.
Programul zilei:
10.00 - Primirea participanţilor
10.30 - Rugăciune de început/Salutul participanţilor
11.00 - "Drept în cer şi pe pământ" - invitat avocat Mihaela Ciobanu
12.15 - Pauză
12.30 - Q&A
13.00 - Pauză de masă (din pacheţele)
14.00 - Sfânta Liturghie
15.00 - Concluzii/Încheiere
Pentru buna organizare a activităţii, responsabilul sectorului tineri va completa acest formular până joi, 18 aprilie 2024. Recomandăm ca fiecare participant să susţină această activitate cu 10 lei.
Uniţi în rugăciune!
Marius-Lucian Balint,
preşedinte,
Pr. Felix Roca,
asistent spiritual