Perioada Postului Mare este un timp propice pentru rugăciune mai intensă, penitenţă, căutare, interiorizare şi reflecţie personală. Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iaşi organizează sâmbătă, 18 martie 2017, o zi de reculegere pentru familiile care doresc să ofere sufletului o "haină" nouă.
Activitatea se va desfăşura la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian şi va avea ca temă Cu Isus pe drumul crucii vieţii. Părintele Felician Tiba, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi a Laicilor, va fi ghidul spiritual al întâlnirii. Familiile sunt invitate să participe împreună cu copiii. Pe perioada zilei o echipă de animatori a sectorului copii din cadrul asociaţiei, le va pregăti un program special.
Contribuţia participanţilor este 25 lei/persoană, iar familiile interesate sunt rugate să se înscrie completând formularul care se găseşte aici.
Programul întâlnirii este următorul:
9.00 Primirea participanţilor
9.30 Rugăciunea de deschidere
9.50 Moment de cunoaştere
10.00 Moment spiritual: Viaţa, darul lui Dumnezeu pentru om
10.30 Pauză
10.45 Moment spiritual: Isus în grădina Măslinilor (Lc 22,39.46)
11.30 Pregătirea sfintei Liturghii, ocazie de spovadă
12.00 Sfânta Liturghie
13.00 Prânzul
14.00 Consideraţie
15.00 Calea Crucii
Cristina Mare
