Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iaşi organizează Cursul de formare pentru responsabilii parohiali ai sectorului copii. Activitatea se va desfăşura în perioada 4-6 noiembrie 2016, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian, judeţul Neamţ.

Sunt invitaţi să participe responsabilul parohial al sectorului copii şi un animator. Cursul are menirea de a contribui la formarea responsabililor parohiali ai sectorului copii în vederea misiunii pe care o au în propria asociaţie parohială şi în comunitatea din care fac parte.

Tema cursului din acest an este Lasă o amprentă, dăruieşte din iubire! însoţită de motoul anului asociativ "Ceea ce am, aceea îţi dau: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, ridică-te şi umblă!" (Fap 3,6). În cadrul întâlnirii participanţii vor avea posibilitatea să descopere că pot lăsa amprente vii în inimile celor mici.

Pentru mai multe detalii despre modalitatea de înscriere şi program, accesaţi www.aciasi.ro.

Vă aşteptăm!

Raluca Cocuţ