Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iaşi organizează sâmbătă, 20 iunie 2026, în Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iugani, Festivalul Tinerilor, activitate adresată tuturor tinerilor din parohiile diecezei noastre. Motoul care va însoţi întreaga zi, preluat din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni (2,15), "Voi străluciţi ca nişte luminători în lume!", subliniază scopul zilei, acela de a evidenţia misiunea tânărului creştin de a lumina prin cuvinte şi fapte. Activitatea îşi propune să reunească tineri din diferite comunităţi pentru ca împreună, prin rugăciune, activităţi creative şi artistice, să îl redescopere pe Isus şi să îşi exprime recunoştinţa pentru darurile primite de la Dumnezeu, daruri pe care le pun în slujba tuturor.

Programul zilei:

  • 9.30 Primirea participanţilor

  • 10.00 Rugăciunea de deschidere

  • 10.15 Ateliere creative

  • 11.30 Pregătirea Sfintei Liturghii

  • 12.00 Sfânta Liturghie

  • 13.00 Prânzul

  • 14.00 Festivalul Tinerilor

  • 16.00 Rugăciunea de încheiere

Pentru buna organizare a activităţii responsabilul sectorului tineri va înscrie grupul parohial până miercuri, 17 iunie, ora 21.00, accesând acest formular. Fiecare participant este încurajat să poarte însemnele asociaţiei şi să sprijine activităţile asociaţiei cu suma de 15 lei.

Vă aşteptăm cu bucurie asigurându-vă de preţuirea şi de rugăciunea noastră!

Echipa sectorului Tineri