Acţiunea Catolică: A V-a întâlnire diecezană a membrilor şi simpatizanţilor din sectorul adulţi va fi la Pustiana (BC)
Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iaşi organizează în ziua de 20 iulie 2013 a V-a întâlnire diecezană a adulţilor din Acţiunea Catolică. Aceasta va fi găzduită de Parohia "Sfântul Ştefan Rege" din Pustiana, judeţul Bacău.
Tema acestei întâlniri, "Concretizarea trăirii credinţei în comunitatea parohială", este subliniată de motoul: "Fiţi tari şi statornici în mărturisirea învăţăturii lui Cristos şi a Bisericii sale!" (episcop Anton Durcovici).
Scopul întâlnirii este reunirea adulţilor în jurul lui Cristos pentru a găsi împreună modalităţi concrete de trăire a credinţei în familie şi în comunitate, fiind astfel o mărturie vie a comuniunii prezente în Biserică.
Program:
09.00 - Primirea participanţilor
10.00 - Rugăciunea de deschidere. Prezentarea parohiilor participante. Salutul părintelui paroh, Augustin Benchea, decan de Moineşti
10.30 - Moment formativ
11.00 - Pauză
11.30 - Sfântul Rozariu; ocazie de spovezi
12.00 - Sfânta Liturghie
13.00 - Prânzul
14.00 - Moment cultural-recreativ
15.30 - Rugăciunea de încheiere
16.00 - Plecări
Sunt invitaţi să participe toţi adulţii din parohiile unde este prezentă Acţiunea Catolică, cei care doresc să îşi mărturisească credinţa şi să trăiască o zi de sărbătoare.
Bernadeta Farţade-Gabor