"Şi el a aşezat un copil în mijlocul lor" (Mc 9,36)
Cea de-a XX-a Acţiune Renovabis, cunoscută cu numele de Renovabis Pfingstaktion 2012, s-a încheiat la 27 mai 2012, în catedrala din Aachen (Germania), cu o celebrare solemnă prezidată de PS dr. Heinrich Mussinghoff, episcop de Aachen, alături de care a concelebrat PS Petru Gherghel, fiind prezenţi reprezentaţii Renovabis-ului din Freising, München, invitaţii speciali din diferite ţări ale Europei de Est şi Sud-Est, precum şi un mare număr de credincioşi. Acţiunea Renovabis Pfingstaktion 2012 începuse la 6 mai 2012.
În cele patru zile premergătoare sărbătorii Rusaliilor, au avut loc diverse întâlniri cu structuri diecezane, cu diferite centre de spiritualitate şi şcoli, cu diferiţi susţinători ai Acţiunii Renovabis şi cu un numeros public din oraşului lui Carol cel Mare, împărat, şi din unele localităţi din jur.
Prezentările făcute şi informaţiile aduse de pr. Stefan Dartmann, preşedintele Renovabis, şi de colaboratorii săi direcţi, despre activităţile desfăşurate de acest organism bisericesc al Conferinţei Episcopilor din Germania şi despre proiectele susţinute şi ajutoarele financiare acordate celor 29 de ţări din Europa eliberată au avut rolul unei informaţii directe şi a unei dări de seamă asupra folosirii colectelor şi ajutoarelor primite de la credincioşii din întreaga Germanie şi, desigur, ele au avut şi menirea unei reînnoite sensibilizări în vederea continuării acestei opere de solidaritate cu ţările din Europa eliberată şi, mai ales, pentru ocrotirea familiilor în dificultate, în special a celor cu mulţi copii, care au părăsit ţara lor pentru a găsi în alte părţi un loc de muncă.
Preocuparea operei Renovabis s-a îndreptat şi se îndreaptă într-un mod cu totul particular spre îngrijirea şi ocrotirea copiilor, viitorul societăţii şi al Bisericii.
Mărturiile, pe care le-am adus din ţara noastră, cu precădere din Dieceza de Iaşi, despre proiectele susţinute de Renovabis în favoarea promovării formării personalului angajat în centrele de ajutor Caritas, în şcoli şi grădiniţe şi în acţiunile social-caritative, dar şi în marele sector pastoral, informaţiile aduse de ceilalţi oaspeţi din ţara noastră, în mod special din partea Fundaţiei "Leonardo Murialdo" din Bucureşti, reprezentată de tânăra Oana Androne, datele furnizate de sr. Daniela Pilscikova SJE, reprezentanta Letoniei, şi de pr. Mirko Simic, directorul Caritasului din Sarajevo, au întregit ansamblul iniţiativelor desfăşurate în ţările reprezentate şi susţinute de opera Renovabis din Freising, Germania.
Având bucuria de a fi prezent la această lucrare, Renovabis Pfingstaktion 2012, în oraşul şi Dieceza de Aachen, am putut exprima recunoştinţa noastră pentru susţinerea primită din partea Bisericii din Germania, prin serviciul operei Renovabis, şi am reînnoit apelul de a ne însoţi pe drumul creşterii noastre ca Biserică şi ţară care a intrat de curând în marea familie a Europei.
Speranţa noastră creşte când ştim că alături de noi se află atâţia prieteni şi binefăcători.
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
* * *
Fotografiile au fost preluate de pe site-ul: www.startportal.kibac.de
