Pr. Petru Gabor, econom diecezan, membru al Consiliului Prezbiteral, a trecut la cele veşnice sâmbătă, 8 noiembrie, în jurul orei 13.30, într-un spital din Iaşi. În ultima vreme părintele s-a simţit tot mai rău: sâmbătă dimineaţa a fost internat, iar în jurul prânzului medicii nu l-au mai putut salva.
Pr. Gabor Petru s-a născut la 7 februarie 1946 la Iugani, jud. Iaşi. A fost hirotonit preot la 24 iunie 1971 la Iaşi. A fost vicar parohial la Oneşti şi paroh de Sagna. S-a îmbolnăvit grav şi a stat mai mult timp în spital în Iaşi şi la Viena. A venit apoi la Iaşi unde a fost numit econom diecezan. A fost, de asemenea, şi responsabil al Oratoriului "Sfântului Dominic Savio" din Iaşi.
Înmormântarea va avea loc în satul natal (Iugani, jud. Iasi) marţi, 11 noiembrie, ora 10.30.
